Degustare Vinuri BIO & Biodinamice

Degustare Vinuri BIO & Biodinamice

Înscrierile s-au inchis, stai pe aproape pentru a afla când are loc următoarea degustare

————

Vinuri Bio. Vinuri organice. Vinuri biodinamice. În lume este o întreagă mișcare în jurul vinurilor bio, organice, biodinamice, iar subiectul a început să fie din ce în ce mai abordat și în România. Avem crame care produc exclusiv vinuri bio, altele care produc atât vinuri bio cât și biodinamice, iar o bună parte din celelalte crame ale României încep să își certifice parte din plantații ca fiind Bio.

🍷 Care este, însă, diferența între vinurile BIO și cele organice?
🍷 Dar între cele BIO și Biodinamice?
🍷 Când putem spune că o cramă produce vinuri BIO și ce certificare ar putea avea pentru a le numi Bio?
🍷 Ce presupune să obții o certificare BIO, cum se obține și cât durează?

La toate aceste întrebări am invitat 3 crame din România să răspundă în cadrul unei degustări de vin tematice. Te aștept miercuri, 29 mai 2024, să povestim împreună despre vinurile BIO și Biodinamice din România și, bineînțeles, să le și degustăm.

S-au alăturat propunerii Winesday 3 crame din 3 regiuni diferite ale României: Domeniul Bogdan (Dobrogea), Domeniile Franco Române (Muntenia) și Petro Vaselo (Banat). Fiecare cramă va fi prezentă cu 3 vinuri și vei avea astfel oportunitatea de a încerca vinuri bio din mai multe colțuri ale țării. Totodată, vei putea adresa întrebări direct reprezentanților cramelor.

Astfel, pe 29 mai 2024 la ora 18:30 îți dau întâlnire la Băcănia Veche Delicatese & Grădină pentru a încerca 9 vinuri BIO & Biodinamice. Degustarea va fi însoțită de un meniu de mâncare delicios semnat de Băcănia Veche Delicatese & Grădină.

Programul, pe scurt

Data: 29 mai 2024
Ora: 18:30 – 21:30
Locație: Băcănia Veche Delicatese & Grădină, Bd. Dacia nr.25, Sector 1, București (zona metrou Piața Romană).

Program:

18:30 – 19:00 sosirea participanților
19:00 – 21:00 degustarea de vinuri BIO & Biodinamice însoțite de mâncare
21:00 – 21:30 networking

Participare eveniment

Tarif: 300* lei/persoana

* cei care au participat la cel puțin 4 degustări Winesday Specials au un bonus la fiecare degustare începând cu cea de-a cincea – de data aceasta primesc o hartă viticolă

Tariful include:

  • acces la degustarea a 9 vinuri
  • meniu de mâncare semnat de Băcănia Veche Delicatese & Grădină
  • apă plată

Important: Accesul la eveniment va fi posibil celor care au achiziționat biletele și au primit confirmare scrisă pe email.

Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul de mai sus până la data de 24 mai 2024 (începând cu data de 25 mai înscrierile se închid). Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare (detalii suplimentare mai jos).

Vinurile alese pentru degustare

Pentru degustarea Vinuri BIO & Biodinamice am invitat 3 crame din România pentru a povesti din experiența lor despre vinurile bio/biodinamice. Fiecare cramă va prezenta câte 3 vinuri din portofoliul sau. Cramele și vinurile alese sunt următoarele:

Domeniul Bogdan

Cu ale sale 154 de hectare situate în podgoria Murfatlar, Domeniul Bogdan este o cramă tare îndrăzneață: a pornit la drum în 2011 și și-a propus ca pe întreaga sa suprafață să cultive viță de vie în mod cât mai natural, fără a folosi produse chimice pentru sol sau pentru plante. Scopul este acela de a crea vinuri bio și vinuri biodinamice, adică din struguri de cea mai bună calitate, sănătoși și gustoși. Este singură cramă din România care produce în acest moment vinuri biodinamice.

Vinurile alese pentru degustarea din 29 mai:

  • Primordial Sauvignon Blanc 2022
  • Primordial Elogium Merlot 2020
  • Pătrar Merlot 2020 (biodinamic)

Domeniile Franco-Române

Domeniile Franco-Române reprezintă viziunea francezului Denis Thomas, vinificator din Burgundia, care pune bazele primei plantaţii viticole BIO din România, inspirat de terroir-ul din Dealu Mare. Trecând la agricultura ecologică în 2003, DFR a obținut certificarea pentru primul vin ecologic din România în 2006. Domeniul a fost extins prin integrarea a 40 de hectare din „Domeniile Persu-Eminescu”, o zonă viticolă cu semnificație istorică. Această proprietate a fost în posesia străbunicilor lui Mihnea Olariu, Alexandru Persu și Ecaterina Eminescu, încă din anii 1840. Alexandru Persu a fost inginer agronom și fost primar al comunei Tohani, în timp ce Ecaterina Eminescu a fost nepoata celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Retrocedată familiei Olariu în 2002, această extindere completează plantația originală începută de Denis Thomas. Mihnea Mihalache şi Mihnea Olariu urmăresc modernizarea cramei, extinderea capacității de stocare și de vinificație, precum și dezvoltarea plantației BIO.

Vinurile alese pentru degustarea din 29 mai:

  • Chardonnay 2023 fresh BIO
  • Arrogance rose Merlot 2022 BIO
  • Pinot Noir 2019 BIO baricat.

Petro Vaselo

Crama Petro Vaselo a fost fondată în 2002 și deține 42 ha de viță de vie ce inclus souri precum Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay, Riesling italian, Fetească Albă. Întreaga plantație deținută este BIO, cramă fiind certificată ecologic în 2013.

Vinurile alese pentru degustarea din 29 mai:

  • Maletine – Chardonnay 2022
  • Otarnița – Pinot Noir 2022
  • Melgis – Fetească Neagră 2021

Meniu

Detaliile despre meniul de mâncare vin cu câteva zile înainte de eveniment direct către cei care se înscriu la degustare.

Meniul este pregătit cu drag și ingrediente proaspete de Marius Tudosiei și echipa lui de la Băcănia Veche Delicatese & Grădină, adică în locația care ne este gazdă la acest eveniment. Las mai jos câteva imagini de la evenimentele trecute pe care le-am organizat la ei ca să îți faci o idee despre cât de bine arată mâncarea. Și e și mai gustoasă decât spun fotografiile.

Cum te înscrii?

Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul următor până la data de 24 mai 2024 (începând cu data de 25 mai înscrierile se închid).

Înscrierile s-au inchis, stai pe aproape pentru a afla când are loc următoarea degustare

Odată cu înscrierea pe formular vei primei datele pentru plată și factura într-un e-mail după ce vei confirma înscrierea telefonic/prin email. Dacă dorești factură fiscală pe persoană juridică te rog să îmi trimiți datele de facturare pe email. Altfel, factura va fi emisă pe persoană fizică.

Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare în contul indicat pe factura fiscală așa că am rugămintea să îmi trimiți un email cu dovada plății pe adresa carmina@winesday.ro până cel târziu 24 mai 2024.

Din experiența mea, locurile se epuizează repede, așadar recomand să achiți factura în cel mult 48 de ore de la primirea acesteia pentru a-ți asigura locul la eveniment.

Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile (20 de locuri), iar confirmarea acestora se face pe email în ordinea înregistrării plății integrale.

Pentru a valida înscrierea este nevoie să urmezi toți pașii menționați mai sus. Pe tot parcursul înscrierii precum și pe perioada de timp până la eveniment și pe parcursul acestuia îți stau la dispoziție cu orice fel de informații ai nevoie pe email carmina@winesday.ro și la telefon 0745 310 811.

Important:

  • Numărul maxim de participanți este limitat la 20 persoane.
  • Numărul minim de participanți pentru a se putea realiza degustarea este 10 persoane.
  • Rezervarea locurilor confirmate și achitate nu poate fi anulată cu mai puțin de 7 de zile calendaristice înainte de data evenimentului. Astfel, sumele achitate nu vor fi returnate în cazul în care retragerea se face cu mai puțin de 7 de zile calendaristice înainte de eveniment (în acest caz penalizarea este de 100% din suma achitată).
  • Ne rezervăm dreptul de a face orice modificări necesare pentru a asigura siguranța tuturor participanților precum și desfășurarea degustării de vin în cele mai bune condiții.
  • Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani.
  • Atmosfera acestui eveniment va fi surprinsă în fotografii, așadar vei apărea în imaginile făcute de fotograful nostru. Participarea la acest eveniment reprezintă aprobarea de a utiliza aceste fotografii pe site, în social media sau pe alte canale exclusiv cu scopul promovării evenimentelor de degustare pe care le organizăm.

Evenimentul este organizat de Winesday în parteneriat cu Domeniul Bogdan, Domeniile Franco-Române, Crama Petro Vaselo & Băcănia Veche Delicatese & Grădină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seventeen − 8 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.