Despre vinuri

Home / Wine Tales / Despre vinuri
Vinuri. Punctaje și Medalii – interviu Cezar Ioan

Vinuri. Punctaje și Medalii – interviu Cezar Ioan

Pentru cei aflați la început de drum în lumea vinului multitudinea de vinuri de pe raftul magazinelor, cât și din wine bar-uri sau magazine online poate crea confuzii de multe ori. Pe de o parte aceștia și-ar dori să savureze un vin pe placul lor însă au dificultăți în a alege vinul și nu știu întotdeauna nici ce vinuri le-ar plăcea și de ce. Consumatorul aflat în fața deciziei de a cumpăra un vin își pune o mulțime de întrebări, printre care: să aleg vin românesc sau din străinătate? să fie alb, rose, roșu sau poate un spumant? ce vin...

Cum să te pregătești pentru o degustare de vin

Cum să te pregătești pentru o degustare de vin

Poate ai participat până acum la o degustare, la mai multe sau poate ai auzit de acest concept însă nu ai avut încă ocazia să participi. Organizez degustări de vin publice și private din 2018 până în prezent, merg regulat la degustări de vin pentru a fi mereu la curent cu vinuri și crame noi, iar de-a lungul timpului am notat câteva lucruri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când participi la o degustare de vin. Ca să te poți bucura la maxim de vin, de mâncare, de atmosferă. În primul rând scopul unei degustări de vin...

Ce înseamnă Terroir?

Ce înseamnă Terroir?

Un cuvânt auzit încă de la primul contact cu vinul a fost „terroir”. Dar ce înseamnă acest „terroir”? Mi-am pus această întrebare acum mult timp, am ascultat apoi părerea tuturor celor pe care i-am întrebat fie la crame, fie în degustări, apoi am început să studiez vinul și din punct de vedere al cursurilor de specializare iar într-un final, dincolo de toate definițiile „oficiale”,  mi-am definit cu adevărat ce înseamnă acest „terroir”. Cum nu există o explicație scurtă și simplă, am zis că cel mai bine este să aștern aici câteva cuvinte pentru cei care vor să își explice ce...

Șampanie, Cava, Prosecco sau Vin Spumant?

Șampanie, Cava, Prosecco sau Vin Spumant?

Chiar așa, știi care este diferența între o șampanie și o cava? Sau poate dintre o șampanie sau un vin spumant? Dar dintre o șampanie și un prosecco? Când am intrat în lumea vinului aceasta a fost una din primele mele curiozități. Între timp am aflat diferența din punct de vedere teoretic, însă am înțeles cu adevărat despre ce este vorba abia când am degustat în paralel atât o șampanie cât și alte tipuri de vin spumant. Gândindu-mă că poate vrei și tu să afli diferența, las câteva informații de baza mai jos. Ce sunt vinurile spumante? Vinurile spumante sunt...

Cum deguști vinul?

Cum deguști vinul?

După ce am povestit despre ce presupune o degustare de vin (adică ce ai nevoie efectiv din punct de vedere organizatoric) a venit timpul să vorbesc despre cum se degustă vinul. Chiar așa, tu știi care e diferența între „a degusta” și „a bea”? Așa cum scriam și în articolul anterior, degustarea de vin se face cu un scop: de a descoperi arome și vinuri noi, crame sau locuri în care se face vin, de a povesti despre toate acestea și de a socializa cu alți iubitori de vin. Asta înseamnă că în cadrul unei degustări bei câte puțin din...

Ce presupune o degustare de vin?

Ce presupune o degustare de vin?

Este o întrebare pe care am întâlnit-o foarte des când povesteam celor din jur despre vin. Chiar dacă cel mai util răspuns a fost „hai să încerci și tu și povestim apoi”, m-am gândit că ar fi bine să scriu un articol dedicat despre ce înseamnă o degustare de vin.  Nu de-alta, dar să am punct de plecare data viitoare când cineva este curios. În primul rând trebuie să știi de la început să degustările de vin se fac cu un scop: de a descoperi arome și vinuri noi, crame sau locuri în care se face vin, de a povesti...

Povestea primei mele degustări de vin

Povestea primei mele degustări de vin

Ce înseamnă să participi la o degustare de vin? Cu întrebarea asta am pornit spre prima degustare de vin la care am participat. Se întâmpla în toamna lui 2013 și a avut loc la Pivnițele Rhein, în Azuga. Aveam să descopăr atunci 4 tipuri de spumante (o altă întrebare care mi-a trecut prin minte a fost „care e diferența între vinuri și spumante?) și să înțeleg că e mai bine să încerc vinul sau spumantul în asociere cu ceva de mâncare. A fost prima lecție, urmată de altele în anii viitori. Evident că mai băusem vin înainte de această experiență...