Degustare de Fetească și Sarmale

Degustare de Fetească și Sarmale

Luna martie se încheie cu o degustare specială la care gândul ne duce la sărbătoarea Paștelui ce va avea loc în aprilie: hai și tu la o degustare în care îmbinăm 5 vinuri din soiul Fetească Neagră cu 5 tipuri de sarmale, atât românești cât și…internaționale.

O să rămâi astfel cu câteva idei despre ce poți pregăti pentru masa de Paște și cu ce vin poți asocia preparatele.

Am ales pentru această degustare 5 Fetești Negre din 5 zone diferite ale României plus un cupaj alb din Fetească Albă și Fetească Regală, un vin foarte proaspăt potrivit pentru a ne începe seara. De cele 5 tipuri diferite de sarmale se ocupă Cosmin Dragomir, gastronom, autor al cărții „Curatorul de Zacuscă” (plus o carte despre sarmale în pregatite) și iubitor al istoriei culinare românești.

Astfel, pe 29 martie 2023 la ora 18:30 îți dau întâlnire la Hanu Berarilor Casa Oprea Soare (București) pentru a încerca 5 vinuri din soiul Fetească Neagră din 5 regiuni viticole diferite ale țării, 1 cupaj alb din Fetească Albă & Fetească Regală, precum 5 tipuri diferite de sarmale.

Evenimentul este organizat de Winesday în colaborare cu Cosmin Dragomir și cu sprijinul Hanu Berarilor Casa Oprea Soare și a grupului City Grill.

Programul, pe scurt

Data: 29 martie 2023
Ora: 18:30 – 21:30
Locație: Hanu Berarilor Casa Oprea Soare, Str. Poenaru Bordea nr.2 , București (în apropiere de metrou Piața Unirii).

Program:

18:30 – 19:00 sosirea participanților
19:00 – 21:00 degustarea a 5 + 1 vinuri  însoțită de 5 tipuri de sarmale
21:00 – 21:30 networking

Participare eveniment

Tarif: 250* lei/persoana

* cei care au participat la cel puțin 4 degustări Winesday Specials au un tarif special la fiecare degustare începând cu cea de-a cincea – de data aceasta primesc o reducere de 5% aplicabilă la tariful de mai sus.

Tariful include:

  • acces la degustarea de vin & sarmale (**)
  • apă plată

** cei care țin post se pot înscrie la eveniment însă vor primi numai sarmale de post (în cantitate câte pentru 5 feluri de sarmale)

Important: Accesul la eveniment va fi posibil celor care au achiziționat biletele și au primit confirmare scrisă pe email.

Locurile s-au epuizat. Daca vrei să reedităm evenimentul scrie-mi pe carmina@winesday.ro

Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul de mai sus până la data de 27 martie 2023 (începând cu data de 28 martie înscrierile se închid). Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare (detalii suplimentare mai jos).

Vinurile & sarmalele alese pentru degustare

Pentru degustarea „Degustare Fetească și Sarmale” am luat în calcul mai multe vinuri din soiul Fetească Neagră, soi de strugure recunoscut în România și peste granițele țării ce se exprimă diferit în funcție de regiunea din care provine.

Fetească Neagră este soiul de strugure autohton ce a început să reprezinte România dincolo de granițele țării. Originar din Moldova(România), acest tip de strugure este cultivat în peste 3000 de hectare pe teritoriul țării noastre.

Soiul Fetească Neagră mai este cunoscut și ca: Coada Rândunicii (România, Republica Moldova), Fetyaska Chernaya (Ucraina), Păsărească Neagră și Poama Fetei Neagră(ambele în Republica Moldova) și Schwarze Madchentraube (România). Sursa: „Wine Grapes”, Jancis Robinson, Julia Harding, Jose Vouillamoz, Editura Penguin Books – Allen Lane, ediția 005, pag 348.

Și, pentru că întotdeauna caut să încep degustările cu un vin proaspăt, de această dată am ales un cupaj de Fetească Albă și Fetească Regală (pentru a rămâne în tema ce da numele acestui eveniment), recolta 2022, ca și welcome drink.

Welcome drink:

  • Catleya – Fremat alb (Fetească Albă, Fetească Regală)

Vinurile din degustare:

  • (Transilvania) Villa Vinea – Fetească Neagră
  • (Banat) Petro Vaselo – Melgis Fetească Neagră
  • (Oltenia) Catleya – Perfect Simplu Fetească Neagră
  • (Dobrogea) Domeniul Bogdan – Primordial Fetească Neagră
  • (Muntenia) Aurelia Vișinescu – Signature Fetească Neagră

La această degustare Cosmin Dragomir va spune povestea sarmalelor și tot el propune următoarele tipuri de sarmale ce vor fi degustate în cadrul evenimentului:

  • Sarmale de post
  • Sarmale clasice în frunze de varză cu carne de vită și porc, însoțite de afumătură
  • Sarmale estoniene (vită, vițel, porc si merișoare)
  • Sarmale grecești în frunză de viță de vie cu carne de miel
  • Sarmale argentiniene cu carne de vită
Cosmin Dragomir la evenimentul din aprilie 2022, „Vin si Zacusca”

Cum te înscrii?

Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul următor până la data de 27 martie 2023 (începând cu data de 28 martie înscrierile se închid).

Locurile s-au epuizat. Daca vrei să reedităm evenimentul scrie-mi pe carmina@winesday.ro

Odată cu înscrierea pe formular vei primei datele pentru plată și factura într-un e-mail după ce vei confirma înscrierea telefonic/prin email. Dacă dorești factură fiscală pe persoană juridică te rog să îmi trimiți datele de facturare pe email. Altfel, factura va fi emisă pe persoană fizică.

Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare în contul indicat pe factura fiscală așa că am rugămintea să îmi trimiți un email cu dovada plății pe adresa carmina@winesday.ro până cel târziu 27 martie 2023.

Din experiența mea, locurile se epuizează repede (chiar și înainte de data de 27 martie), așadar recomand să achiți factura în cel mult 48 de ore de la primirea acesteia pentru a-ți asigura locul la eveniment.

Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile (30 de locuri), iar confirmarea acestora se face pe email în ordinea înregistrării plății integrale.

Pentru a valida înscrierea este nevoie să urmezi toți pașii menționați mai sus. Pe tot parcursul înscrierii precum și pe perioada de timp până la eveniment și pe parcursul acestuia îți stau la dispoziție cu orice fel de informații ai nevoie pe email carmina@winesday.ro și la telefon 0745 310 811.

Important:

  • Numărul maxim de participanți este limitat la 30 persoane.
  • Numărul minim de participanți pentru a se putea realiza degustarea este 14 persoane.
  • Rezervarea locurilor confirmate și achitate nu poate fi anulată cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de data evenimentului. Astfel, sumele achitate nu vor fi returnate în cazul în care retragerea se face cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de eveniment (în acest caz penalizarea este de 100% din suma achitată).
  • Ne rezervăm dreptul de a face orice modificări necesare pentru a asigura siguranța tuturor participanților precum și desfășurarea degustării de vin în cele mai bune condiții.
  • Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani.
  • Atmosfera acestui eveniment va fi surprinsă în fotografii, așadar vei apărea în imaginile făcute de fotograful nostru. Participarea la acest eveniment reprezintă aprobarea de a utiliza aceste fotografii pe site, în social media sau pe alte canale exclusiv cu scopul promovării evenimentelor de degustare pe care le organizăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eighteen + fifteen =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.