Locurile la această degustare s-au epuizat. În curând vin vești despre următoarea degustare. Stai pe aproape 🍷
De-a lungul timpului am încercat o mulțime de vinuri românești. Unele au fost incluse în degustările Winesday Specials, altele în degustări private însă, datorită faptului că în România găsim în fiecare regiune viticolă vinuri extraordinare, nu am putut să cuprind decât o mică parte a acestora în evenimentele organizate.
Cum fiecare an ce trece înseamnă apariția vinurilor din recolte noi, este o adevărată provocare să aleg vinurile pentru degustări, așa că mi-a venit o idee: cum ar fi ca din când în când să fac o degustare în care să aduc pe masă vinuri reprezentative pentru anumite reugiuni din România?
Ei bine, împreună cu Marius Tudosiei de la Băcănia Veche Delicatese & Grădină am pus la cale primul eveniment al toamnei 2022 semnat de Winesday și anume: „Wine & Food Tour of Romania”. Eu vin cu propunerile de vin, el vine cu câteva preparate delicioase semnate de Băcănia Veche Delicatese & Grădină.
Astfel, pe 5 octombrie 2022 la ora 18:30 îți dau întâlnire la Băcănia Veche Delicatese & Grădină (la Foișor, în Grădina Secretă) pentru a încerca 5 vinuri din 5 regiuni viticole ale României precum și preparate românești realizate cu ingrediente de la producători locali.
Pentru această degustare am ales data de 5 octombrie pentru a fi în preajma „Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinului Românesc” ce are loc din 2019 încoace în prima duminică din luna octombrie (anul acesta se sărbătorește pe 2 octombrie). Salut pe această cale inițiativa lui Cezar Ioan (Vinul.ro), Cosmin Dragomir (Gastroart.ro) și a lui Chef Nico Lontras și ducem și noi mai departe conceptul acesta, concept ce merită a fi preluat și sărbătorit în cât mai multe locații din România.
Cum Băcănia Veche are o tradiție din a aduce în atenția publicului produse de la producători locali din România, consider că este cea mai potrivită locație în care să îmbinăm împreună vinul românesc cu preparatele delicioase așa că te aștept pe 5 octombrie la degustare!
Programul, pe scurt
Data: 5 octombrie 2022
Ora: 18:30 – 21:30
Locație: Băcănia Veche Delicatese & Grădină, Sector 1, București (zona metrou Piața Romană).
Program:
18:30 – 19:00 sosirea participanților
19:00 – 21:00 degustarea a 5 vinuri însoțită de mâncare (aperitiv + fel principal)
21:00 – 21:30 networking
Participare eveniment
Tarif: 230* lei/persoana
* cei care au participat la cel puțin 4 degustări Winesday Specials au un tarif special la fiecare degustare începând cu cea de-a cincea – de data aceasta primesc o reducere de 5% aplicabilă la tariful de mai sus.
Tariful include:
- acces la degustarea a 5 vinuri
- meniu mâncare (aperitiv + fel principal)
- apă plată
Important: Accesul la eveniment va fi posibil celor care au achiziționat biletele și au primit confirmare scrisă pe email.
Update: Locurile la această degustare s-au epuizat iar formularul de inscriere a fost scos.
Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul de mai sus până la data de 30 septembrie 2022 (începând cu data de 1 octombrie înscrierile se închid). Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare (detalii suplimentare mai jos).
Vinurile alese pentru degustare
Pentru degustarea „Wine & Food Tour of Romania” am luat în calcul toate zonele viticole ale României și am ales 5 vinuri reprezentative, cate unul pentru acte o regiune:
(Transilvania) Fetească Regală, crama Liliac
(Banat) Maletine, crama Petro Vaselo
(Dobrogea) Caii de la Letea Volumul II Rose, crama Caii de la Letea/Sarica Niculițel
(Oltenia si Muntenia) Fetească Neagră Viile Metamorfosis, crama Viile Metamorfosis
(Moldova) Primul, Despre Vin & Crama Gîrboiu
Meniu
Meniul de mâncare este format din aperitiv și fel principal, toate gătite cu drag de talentatul Marius Tudosiei la Băcănia Veche Delicatese & Grădina, adică în locația care ne este gazdă la acest eveniment.
Aperitivul va fi reprezentat de platouri precum „Turul Țării”(cei care obișnuiesc să meargă la Băcănie știu deja platourile, iar eu l-am rugat pe Marius să ne pregătească platouri cu aperitive cât mai reprezentative pentru diferite zone ale României, platouri cu bunătăți de la producători locali care sa meargă bine cu vinurile servite), iar felul principal va fi la alegere din 3 variante (cei care se vor înscrie vor primi pe email opțiunile cu câteva zile înainte de eveniment și vor trebui să opteze pentru una din variante; pentru că știm că la evenimentele noastre avem și persoane vegetariene vom avea și o opțiune vegetariană la felul principal).

Cum te înscrii?
Pentru a confirma locul la eveniment te rog să te înscrii pe formularul următor până la data de 30 septembrie 2022 (începând cu data de 1 octombrie înscrierile se închid).
Update: Locurile la această degustare s-au epuizat iar formularul de inscriere a fost scos.
Odată cu înscrierea pe formular vei primi datele pentru plată și factura într-un e-mail după ce vei confirma înscrierea telefonic/prin email. Dacă dorești factură fiscală pe persoană juridică te rog să îmi trimiți datele de facturare pe email. Altfel, factura va fi emisă pe persoană fizică.
Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare în contul indicat pe factura fiscală așa că am rugămintea să îmi trimiți un email cu dovada plății pe adresa carmina@winesday.ro până cel târziu 30 septembrie 2022.
Din experiența mea, locurile se epuizează repede (chiar și înainte de data de 30 septembrie), așadar recomand să achiți factura în cel mult 48 de ore de la primirea acesteia pentru a-ți asigura locul la eveniment.
Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile (18 de locuri), iar confirmarea acestora se face pe email în ordinea înregistrării plății integrale.
Pentru a valida înscrierea este nevoie să urmezi toți pașii menționați mai sus. Pe tot parcursul înscrierii precum și pe perioada de timp până la eveniment și pe parcursul acestuia îți stau la dispoziție cu orice fel de informații ai nevoie pe email carmina@winesday.ro și la telefon 0745 310 811.
Important:
- Numărul maxim de participanți este limitat la 18 persoane.
- Numărul minim de participanți pentru a se putea realiza degustarea este 10 persoane.
- Rezervarea locurilor confirmate și achitate nu poate fi anulată cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de data evenimentului. Astfel, sumele achitate nu vor fi returnate în cazul în care retragerea se face cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de eveniment (în acest caz penalizarea este de 100% din suma achitată).
- Ne rezervăm dreptul de a face orice modificări necesare pentru a asigura siguranța tuturor participanților precum și desfășurarea degustării de vin în cele mai bune condiții.
- Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani.
- Atmosfera acestui eveniment va fi surprinsă în fotografii, așadar vei apărea în imaginile făcute de fotograful nostru. Participarea la acest eveniment reprezintă aprobarea de a utiliza aceste fotografii pe site, în social media sau pe alte canale exclusiv cu scopul promovării evenimentelor de degustare pe care le organizăm.
Leave a Reply