Urban Wine Fest, Ruse – Bulgaria, 26-27 septembrie 2025

Urban Wine Fest, Ruse – Bulgaria, 26-27 septembrie 2025

De 10 încoace de când sunt prezentă în lumea vinului am avut ocazia să învăț despre viță de vie și vin, să degust vinuri foarte diverse și să cunosc oameni pasionați de domeniul în care lucrează – vinul – atât în România cât și în afara granițelor țării noastre.

Acum 2 ani am avut ocazia să vizitez câteva crame din Bulgaria iar de atunci m-am tot întâlnit cu vinuri din Bulgaria, ba chiar am și inclus un Cabernet Franc de la ei într-o degustare anul trecut, iar anul acesta am avut câteva reprezentanți din Bulgaria care mi-au fost alături la câteva evenimente pe care le-am organizat în București, Craiova și Tulcea.

Ei bine, de când am descoperit vinurile din Bulgaria am aflat și despre festivalurile ce se organizează anual pe teritoriul Bulgariei. Dintre acestea mi-a atras atenția Urban Wine Fest, un festival ce are loc în mai multe orașe cu ocazia „Zilei Internaționale Mavrud. Soiul Mavrud este soiul de struguri cel mai cunoscut al Bulgariei și se sărbătorește din 2019 încoace în fiecare an pe 26 Octombrie. Pentru a marca importanța acestui soi pentru Bulgaria, Urban Wine Fest este organizat în mai multe orașe pe parcursul mai multor zile de vineri și sâmbătă pentru a da ocazia cât mai multor iubitori de vin să se întâlnească cu vinurile Mavrud. Astfel, Bulgaria sărbătorește 1 lună întreagă soiul sau de struguri cel mai cunoscut, cel care a depășit granițele țării.

În 2025 Urban Wine Fest are loc astfel:

  • 26 – 27 septembrie Ruse
  • 03 – 05 octombrie Plovdiv
  • 10-11 octombrie Varna
  • 17 – 18 octombrie Veliko Tarnovo
  • 31 octombrie – 1 noiembrie Sofia

Urban Wine Fest Ruse – 26-27 septembrie 2025

Prima ediție din acest an a Urban Wine Fest are loc pe 26 și 27 septembrie la Ruse și este organizată de Northeastern Bulgaria – Bulgarian Association of Wine Professionals. Festivalul are loc în centrul orașului, în Piața Svoboda din fața Palatului de Justiție, la barul de vinuri al festivalului, amenajat de echipa Asociației Bulgare a Profesioniștilor în domeniul Vinului (BAWP), unde vei putea savura o selecție de peste 40 de vinuri din 15 soiuri locale.

Programul festivalului este:

  • Vineri, 26 septembrie 16:00 – 22:00
  • Sâmbătă, 27 septembrie 14:00 – 22:00

Detalii suplimentare despre acesta găsești pe siteul oficial al evenimentului, în evenimentul de pe Facebook în limba română și în evenimentul de pe Facebook în limba engleză. Accesul la festival este gratuit, însă pentru degustările de vin există o taxă de participare.

Cu această ocazie am bucuria de a anunța că la Urban Wine Fest vor fi prezente și câteva vinuri din România. Am fost invitată la festival alături de Cezar Ioan – Vinul.ro pentru a prezenta vinuri din mai multe regiuni ale României, atât la standul dedicat României, cât și în cadrul a două Masterclass-uri ce vor avea loc în ziua de sâmbătă, 27 septembrie:

  • „The importance and the diversity of the local varieties” – Masterclass prezentat de Cezar Ioan & Dilyan Kolev (Sâmbătă, 27 septembrie, ora 12)
  • „Opportunities for wine tourism combining Bulgaria & Romania”- Masterclass  prezentat de Carmina Nițescu & Aneliya Hristova (Sâmbătă, 27 septembrie, ora 15)

Fiecare masterclass durează aproximativ 1 oră și jumătate. Masterclass-urile se adresează în primul rând celor care doresc să învețe despre soiurile locale și despre oportunitățile de a face turism viticol în ambele țări. În cadrul ambelor masterclass-uri va avea loc câte o degustare cu vinuri din România și din Bulgaria. Locurile sunt limitate, tariful participării la un Masterclass este 40 leva/persoană iar dacă vrei să vii la unul sau chiar la ambele te rog să îmi scrii pe email carmina@winesday.ro și te voi pune în legătură cu organizatorii pentru achiziția biletelor.

Detalii despre vinurile românești pe care le vom prezența vor veni mai aproape de eveniment. În acest moment pot spune doar că sunt vinuri emblematice din România, vinuri din soiuri românești produse de crame diferite din regiuni precum Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Sunt foarte entuziasmată de această prezentare și abia aștept să povestesc despre vinurile românești precum și despre turismul la crame în România colegilor din Bulgaria.

Hai și tu la Urban Wine Fest Ruse!

Așa cum spuneam, detalii suplimentare despre eveniment și biletele pentru degustări găsești pe siteul oficial, aici.

Însă dacă nu vrei să vii pe cont propriu la festival și preferi varianta organizată, află că în ziua de sâmbătă, 27 septembrie, se organizează 2 excursii de câte 1 zi cu destinația Urban Wine Fest Ruse. Transportul cu autocarul dus-întors este inclus, iar detalii suplimentare găsești aici:

Corks Cozy Bar pune Corksmobilul în mișcare și merge la Ruse. Detalii aici.

Elf Tours & Travel, agenție de turism cunoscută care a mai organizat excursii la crame în Bulgaria, se bucură să revină la Ruse cu ocazia Urban Wine Fest. Detalii aici.

Despre Urban Wine Fest 2025 a scris și Iulia Bahovski, Ambasador al Soiului Mavrud. Iulia este româncă, însă viața o are împărțită 50/50 între Bulgaria și România. Iar dacă vrei să afli mereu știri noi despre Bulgaria – și mai ales despre călătorii în Bulgaria poți să o urmărești pe blogul ByJulia. Găsești aici și aici articolele sale despre Urban Wine Fest 2025.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

three × two =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.