Într-o atmosferă elegantă însoțită de numeroase momente artistice, Purcari Wineries Group a lansat oficial în România colecția Parcela, o ediție limitată de vinuri ce poartă semnătura terroir-ului Purcari.
Lansarea a avut loc în cadrul unei seri-eveniment organizate la Palatul Parlamentului din București. Șase vinuri provenite din parcele atent cercetate au fost prezentate prin intermediul modei, muzicii, poeziei și dansului, într-o experiență care a adus împreună terroir-ul, arta și gastronomia.
Evenimentul a reunit peste 300 de invitați – parteneri, diplomați, jurnaliști, specialiști din lumea vinului, reprezentanți ai mediului de afaceri și prieteni ai brandului – pentru a descoperi un proiect care vorbește despre identitatea precisă a locului din care se naște fiecare vin. Gala l-a avut ca maestru de ceremonii pe Claudiu Maier, care a condus invitații prin succesiunea momentelor de degustare și a intervențiilor artistice ale serii.
O colecție construită parcelă cu parcelă
Purcari Parcela pornește de la cercetarea aprofundată a podgoriilor, de la cartografierea terenurilor și de la identificarea particularităților de sol și microclimat care conferă strugurilor o identitate distinctă.
Fiecare vin exprimă caracterul unei parcele atent selecționate, iar informațiile despre soi, sol și amplasarea acesteia au fost prezentate invitaților într-o expoziție dedicată. Sticlele au fost însoțite de hărți, descrieri și mostre ale rocilor din sol, oferind o perspectivă concretă asupra legăturii dintre vin și locul său de origine.

Colecția reunește 14 vinuri și un spumant, fiecare inspirat de caracterul unei parcele distincte din podgoriile Purcari: Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Fetească Regală, Chardonnay, Traminer, Viorica, Rosé, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Rară Neagră, Malbec, Shiraz, Saperavi și spumantul Fetească Albă.
„Purcari Parcela s-a născut din dorința de a merge dincolo de soi și de tehnică, până la originea vinului: locul precis din care provine. Fiecare parcelă are o identitate proprie, un sol, o lumină, un ritm și o memorie care nu pot fi reproduse în altă parte. Iar noi am considerat că aceste locuri merită să fie cunoscute și lăsate să vorbească prin vinurile lor”, a declarat Victor Bostan, fondator și CEO al Purcari Wineries Group. În discursul său, acesta a vorbit și despre responsabilitatea de a construi viitorul Purcari în apropierea aniversării a 200 de ani de la fondarea vinăriei.
Dimensiunea științifică a proiectului a fost prezentată de Gheorghe Arpentin, Director Dezvoltare, Cercetare și Inovație, iar oenologul Federico Giotto a vorbit despre legătura dintre muzică și terroir: asemenea unui instrument, fiecare parcelă are o frecvență proprie, pe care vinul o poate transmite celui care știe să o asculte.
Șase vinuri, șase momente artistice
Fiecare vin prezentat a fost precedat de un moment artistic creat pentru a-i transpune caracterul într-o altă formă de expresie.
Seara a început cu o prezentare de modă semnată KASANDRUȚA, în care creațiile designerului au însoțit intrarea vinului în sală. Programul a continuat cu soprana Valentina Nafornița, acompaniată la pian de dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru, cu un moment de balet și cu o interpretare solo la pian.
Rară Neagră, soiul emblematic salvat și reinventat de Purcari, a fost introdusă printr-un monolog susținut de actorul Doru Cătănescu – o poveste despre fragilitate, dispariție și renaștere.
Ultimul vin al serii a fost prezentat printr-un moment de tango pe muzica lui Eugen Doga, într-o încheiere construită în jurul forței, profunzimii și eleganței.
Moda, opera, baletul, pianul, poezia și tangoul au transformat astfel degustarea într-un spectacol al simțurilor, în care fiecare expresie artistică a oferit o cheie diferită de înțelegere a vinului.
Jonathan Tetelman, surpriza serii
Unul dintre momentele neașteptate ale evenimentului a fost apariția pe scenă a tenorului de renume internațional Jonathan Tetelman, unul dintre cei mai apreciați artiști lirici ai generației sale.
Prezent la București înaintea unui spectacol programat la Metropolitan Opera din New York, tenorul li s-a alăturat spontan sopranei Valentina Nafornița și pianistului Cristian Spătaru. Momentul improvizat de cei trei artiști a devenit una dintre surprizele serii și a fost primit cu entuziasm de invitați.
O experiență continuată prin gastronomie
După prezentarea colecției, seara a continuat cu o cină concepută pentru a pune în valoare vinurile Parcela. Preparatele au fost gândite ca asocieri gastronomice pentru cele șase vinuri, invitând publicul să revină asupra fiecăruia și să îi descopere noi nuanțe.
Finalul a inclus un spectacol de live cooking coordonat de chef Dragoș Bercea și echipa sa, în care desertul a fost construit în fața invitaților și asociat vinului Malbec.
Purcari Wineries Public Company Limited (cu brandurile: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan, Bardar, Domeniile Cuza și Angel’s Estate) este unul dintre cele mai mari grupuri de vin și brandy din Europa Centrală și de Est. Grupul administrează aproximativ 2.000 de hectare de vii și operează șapte platforme de producție în România, Moldova și Bulgaria.







Leave a Reply