Anul acesta Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) împlinește 30 de ani de activitate dedicată promovării și dezvoltării industriei vinicole din România.
Înființată în 1994, ADAR este un punct de referință în domeniu, reunind degustătorii și producătorii de vin din întreaga țară. Cu ocazia aniversării, asociația inaugurează Gala ADAR ce are loc pe 15 martie 2024 la Casino Sinaia, un eveniment care va recunoaște contribuția semnificativă a celor care au influențat industria vinicolă din România și va marca începutul unei tradiții de a premia excelența din acest domeniu.
Formarea și autorizarea degustătorilor s-au realizat începând cu anul 1993 în cadrul Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie, iar ulterior în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. În 28 ianuarie 1994, absolvenți ai acestei specializări înfiinţează ADAR – Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România cu misiunea de a susține creșterea calității vinului romanesc prin crearea unui cadrul profesional de lucru a profesioniștilor în domeniu, prin participarea în juriile concursurilor și organizarea de competiții naționale, dar și crearea de contexte în care să fie posibil schimbul de idei între profesioniști cu expertize diverse: cadre didactice universitare, doctori în ştiinţe, oenologi, producători, comercianţi și exportatori de vinuri.
Astăzi avem în România peste 500 de degustători autorizați dintre care 150 sunt membrii ADAR.
Am avut plăcerea de a stă de vorbă cu Diana Pavelescu, Secretar General ADAR, despre ce înseamnă să fii degustător autorizat și cum se poate obține această autorizație, precum și despre importanța degustătorilor profesioniști în evaluarea vinurilor. Las mai jos cele discutate.
Carmina: Ce înseamnă a fi un degustător autorizat și cum se obține această autorizație?
Diana: Un degustător autorizat este un profesionist din industria vitivinicolă, respectiv cadru didactic universitar, doctor în științe, oenolog, producător, furnizor, comerciant și exportator de vinuri. Pentru a obține acest statut, primul pas este participarea la un curs organizat de ADAR, care pornește de la evaluarea nivelului organoleptic al fiecărui cursant în ceea ce privește gusturile de bază: acru, sărat, dulce și amar. Urmează apoi informații despre tehnici de vinificație cu prezentarea monosoiurilor reprezentative ale României din diverse regiuni vitivinicole, aproximativ 60-70 de vinuri și identificarea defectelor acestora. Testele de memorie senzorială la 24 și 48 de ore sunt parte integrantă a procesului de evaluare, care implică și descrierea a două vinuri dintre cele degustate. Este un curs de inițiere, la finalul căruia cei interesați pot depune o cerere pentru a deveni membri ai ADAR. Alegerea lor în asociație și obținerea statutului de degustător autorizat este decisă în adunarea generală a membrilor ADAR prin vot deschis.
Carmina: De ce sunt importanți degustătorii profesioniști în evaluarea și promovarea vinurilor?
Diana: Degustătorii profesioniști joacă un rol important în procesul de certificare a vinurilor DOC, IG sau varietale, deoarece sunt membri esențiali în comisiile de evaluare senzorială. Conform regulamentelor, aceste comisii sunt formate la nivelul fiecărui Inspectorat Teritorial, prin decizia directorului general al O.N.V.P.V. Ele sunt compuse dintr-un număr impar de membri, între 3 și 7, inclusiv membri rezervă, și includ inspectori de specialitate, membri ADAR, reprezentanți ai asociației profesionale de producători reprezentativă pentru arealul din care provin vinurile, precum și tehnologi sau oenologi reprezentând producătorii. Președintele comisiei este inspectorul de specialitate al O.N.V.P.V. din inspectoratul teritorial respectiv. Aceste comisii se întrunesc cel puțin de patru ori pe an pentru a evalua vinurile cu denumirea DOC/IG/varietale. Degustătorii sunt profesioniștii care decid dacă vinul analizat corespunde atât din punct de vedere fizico-chimic, cât și organoleptic, cu specificul denominațiunii respective.
Carmina: Cum influențează degustătorii profesioniști creșterea calității vinurilor românești și strategiile de dezvoltare ale producătorilor?
Diana: Fiecare dintre întâlnirile noastre trimestriale, desfășurate în diverse podgorii din țară, are o tematică specială pentru degustare, unde membrii sunt încurajați să aducă mostre de vinuri variate. În cadrul ședințelor noastre, degustările pot fi organizate fie în mod anonim, fie cu prezentarea deschisă a vinului, în funcție de preferințele și condițiile fiecărei locații. De asemenea, programul include vizite la crame locale, unde putem explora de la una până la cinci crame, evaluând caracteristicile specifice ale zonei și terroir-ul. În timpul acestor întâlniri, discuțiile și schimbul de experiență al membrilor oenologi care-și prezintă vinul și modul de vinificare, inclusiv tipul și momentul culesului este deja un câștig fiindcă se poate compara ceea ce e în pahar cu modul de obținere. Acest schimb de idei și experiențe este extrem de valoros, contribuind la îmbogățirea cunoștințelor noastre colective. În plus, aceste sesiuni de degustare facilitează dezvoltarea unui vocabular specific și oferă oportunitatea de a împărtăși feedback și sugestii cu proprietarii sau oenologii cramelor vizitate. În esență, fiecare întâlnire ADAR adună cei mai importanți profesioniști din domeniul vitivinicol pentru a împărtăși și învăța unii de la alții.
Cu misiunea de a promova excelența și calitatea în producția vinicolă, ADAR a contribuit substanțial la evoluția și creșterea industriei vinului în România. ADAR a jucat un rol esențial în dezvoltarea și consolidarea pieței vitivinicole din România, prin programele sale de certificare și formare continuă, asociația contribuind la creșterea numărului de degustători autorizați și promovarea de standarde ridicate în evaluarea vinurilor. De la degustări la conferințe și expoziții, asociația a reușit să adune sub aceeași umbrelă pasionați, profesioniști și producători, creând un mediu propice schimbului de idei și experiențe.
Salutăm inițiativa ADAR și îi dorim mulți ani cu realizări și de aici înainte!
Leave a Reply