Vara suntem parcă mai dornici de a descoperi locuri noi, de a face vizite, de a ne bucura de natură și de timp petrecut alături de cei dragi. Vizitele la crame sunt un subiect ce începe să apară din ce în ce mai des în discuțiile iubitorilor de vin și de călătorii, motiv pentru care vin astăzi cu câteva idei de vizite la crame în regiunea Drăgășani.
Podgoria Drăgășani face parte din Dealurile Olteniei și Munteniei și se află la aproximativ 220-230 km de București. Poți lua în calcul atât o excursie de 1 zi, însă pentru a evita oboseala și pentru a te bucura din plin de regiune recomandarea este să mergi să petreci măcar 1 noapte în zonă, dacă nu chiar două, pentru că dacă stăm să ne gândim la opțiunile de vizită în ceea ce privește cramele avem câteva crame deschise turismului și pregătite de oaspeți.
Crama Avincis
Crama Avincis este prima cramă pe care am vizitat-o din regiunea Drăgășani. Am ajuns la ei în 2017 cu ocazia unui picnic cu vin pe care l-au organizat. Am avut ocazia atunci să văd crama, să degust vinurile, să petrec o zi în vie și să văd că au și o unitate de cazare. Deși până la momentul redactării acestui articol nu m-am cazat la ei, am primit de-a lungul timpului feedback bun de la cei care au fost într-o vizită cu degustare și cazare la crama Avincis. Când ajungi în zona ia în calcul că aici poți avea parte atât de degustări d evin cât și de pachete cu cazare. Detalii suplimentare găsești aici despre degustări, iar aici despre cazare.
Crama Bauer
Am făcut cunoștință cu vinurile Cramei Bauer încă de când am intrat în lumea vinului în 2015, însă abia în 2023 am avut ocazia să vizitez crama, să stau de vorbă pe îndelete cu Oliver și Raluca Bauer și să simt atmosfera din Drăgășani.
Chiar dacă la Crama Bauer nu au și o unitate de cazare, când mergi la ei pregătește-te să petreci ceva mai mult timp decât te aștepți pentru că povestea locului merită știută, mai ales când este povestită de Oliver, peisajul merită admirat iar vinurile savurate din plin, fără grabă.
La recenta vizită mi-au rămas în minte vinuri precum Sauvignonasse, Syrah și Petit Verdot, însă toate vinurile semnate de Oliver au ceva al lor, acesta căutând să creeze la propria cramă vinuri care să exprime cel mai bine soiul din care sunt făcute. Să mai spun că vinuri din soul Sauvignonasse și Syrah au fost prezente în mai multe degustări de vin pe care le-am organizat până în prezent?
Pentru a vizita crama recomand să planifici toate detaliile cu Raluca pe email raluca@cramabauer.com sau la telefon 0757 098 940.
Crama Stirbey
Dacă planifici o vizită de numai 1 zi la crame în Drăgășani află că Știrbey se află la numai 2 km de crama Bauer. Mai mult de atât, vinurile cramei Știrbey sunt create tot de Oliver Bauer, însă într-un alt stil, total diferit. Așa că dacă ești curios (curioasă) în ceea ce privește stilul vinurilor, dacă faci turul acestor 2 crame vei avea o mulțime de lucruri de învățat.
Știrbey este o cramă cu poveste de peste 300 de ani, de când familia princiară Știrbey avea un domeniu viticol în podgoria Drăgășani. Domeniul a fost readus la viață în urmă cu 20 de ani de către baroana Ileana Kripp – Costinescu și soțul sau, Jakob Kripp.
Detalii despre tururile cu degustare ce se pot organiza la cramă Știrbey găsești aici.
Domeniul Drăgași
Una din cramele mai nou apărute este Domeniul Drăgași. Mi-a atras atenția această cramă acum aproximativ 2 ani când am descoperit un Cabernet Franc tare savuros de la ei – cel din gama Arhon (o perioada gama s-a numit Don Pelerin).
Aveam să aflu atunci că Domeniul Dragasi are și o unitate de cazare cu 5 camere în clădirea principală și alte 2 camere într-o clădire separată. Mai mult de atât, aceștia au construit și pachete de degustare de vin cu cazare și mese și când au deschis crama aceasta a fost pregătită cu tot ce trebuie pentru turism. Din câte știu au în lucru și un centru SPA însă despre această rămâne să aflăm împreună în viitorul apropiat.
Mai multe detalii despre pachetele de vacanță cu degustare și cazare găsești aici.
În plus, trebuie să știi că Domeniul Drgasi se află poziționat chiar între cramele Bauer și Știrbey, așa că îți poți face planul pentru un weekend întreg în zonă!
Dacă vrei să călătorești la mai multe crame din România găsești aici idei de călătorie la crame în Dealu Mare.
Leave a Reply