VINARIUM International Wine Contest este cel mai important concurs internațional de vin din Europa Centrală și de Sud-Est și se desfășoară în perioada 22 – 25 mai 2025 la Ploiești.
Ajuns la ediția cu numarul XXII, VINARIUM International Wine Contest este singurul concurs internațional de vin desfășurat constant în România. Acesta este organizat de ASER Wineconsulting și Asociația VINARIUM (Institutul Vinului), în parteneriat cu ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România) sub patronajul OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului) și VINOFED (Federația Internațională a Marilor Concursuri de Vinuri). Începând cu 2020, FIJEV (Federația Internațională a Jurnaliștilor si Scriitorilor de Vin) a devenit Partener.
Concursul se realizează conform normelor OIV iar la fața locului vor fi prezenți câțiva observatori oficiali:
- Mr. Manuel CAPOTE, Spania, Membru in Consiliu Director al VINOFED
- Mr. Richard PFISTER, Elveţia, Observator OIV
- Mrs. Janna RIJPMA MEPPELINK, Țările de Jos , Vice-Președinte FIJEV
Conform OIV, probele admise în concurs fac parte din categoriile: vinuri liniștite, vinuri efervescente și distilate de origine vitivinicolă. Jurizarea este electronică și se va face conform Fișei de evaluare OIV. Sunt așteptate în concurs peste 1.300 de probe (vinuri și distilate de origine viti-vinicolă) din peste 26 de țări.
Conform aceluiași regulament OIV, doar 30% din probele intrate în concurs pot obţine o medalie. Punctajele pentru medalii sunt următoarele:
- Marea Medalie de Aur (93-100 puncte)
- Medalie de Aur (89-92,9 puncte)
- Medalie de Argint (85-88,9 puncte)
Anul acesta VINARIUM are secțiuni de jurizare special dedicate pentru:
- BIO Wines
- AMBER / ORANGE Wines
- QVEVRI / AMPHORAE Wines
- ALCOHOL-FREE Wines
- PIWI Wines
Jurizarea se va desfășura cu 8 comisii a câte 5 jurați/comisie – dintre care 3 sunt străini, iar 2 aparțin țării organizatoare. Fiecare comisie este condusă de câte un Președinte. Până în acest moment și-au anunțat prezența jurați din 20 țări.
Juriul este format din specialişti cu experienţă, având grade înalte de calificare – oenologi, degustători autorizaţi ADAR, Master of Wine, doctori în enologie, licențiați WSET. Parte dintre jurați sunt şi comunicatori din zona de vin.
Lista membrilor juriului VINARIUM 2025 este aici.

Partener Principal: Corteva
Parteneri 2025: Smurfit Webstrock, Aqua Carpatica, Agri Alianta, IPPU, La Mama, Constantin Photography, Creative Impact, Master Graphic Media, Stolzle Lausitz, Sentia, Business Grow Up, OEVE, Enomatic
Partener de mobilitate: Suzuki
Parteneri media: Vinul.ro, Revista Fermierului, Wine Searcher, Fijev, Winesday
A mai rămas puțin până la ediția din acest an a VINARIUM, dorim mult succes tuturor participanților și revenim cu vești după anunțarea rezultatelor concursului.
Winesday.ro și Winesday App sunt partneri media pentru ediția din acest an a VINARIUM și vom reveni cu rezultatele acestei ediții de îndată ce vor fi anunțate.
Leave a Reply