Inspirată fiind de cursul de vinuri din soiuri românești organizat online de Mirela Mateescu pe care îl urmez în această perioadă (apropos de asta, pe 10 martie 2021 începe o nouă grupă – detalii aici), am încercat după mult timp un vin sec din soiul Tămâioasă Românească.
Dacă îți place vinul sunt sigură că ai auzit de acest soi și că l-ai și încercat până acum. În majoritatea cazurilor Tămâioasa Românească, fiind un soi aromatic, se întâlnește mai ales ca și vin dulce, însă de câțiva ani din ce în ce mai multe crame au lansat și vinuri seci din acest soi. L-am întâlnit la cramele Budureasca, Pietroasele și Aurelia Vișinescu/Domeniile Săhăteni, toate situate în zona Dealu Mare (regiune aflată între Ploiești și Buzău).
Tămâioasa Românească este un soi aromat originar din…Grecia(!). La început a fost transportat în amfore de către corăbiile grecești în porturile Mării Mediterane folosindu-l ca monedă de schimb în comerțul din acea perioadă. Apoi, treptat, pe lângă vin, grecii au început să transporte și butași de viță de vie, iar în acest fel soiul a ajuns în mai multe țări unde a fost aclimatizat.
De-a lungul timpului am găsit destul de puține surse de informații legate de soiul Tămâioasă Românească (fiind un soi local, informațiile sunt mai puține ca în cazul soiurilor internaționale), însă știu că îl găsim și sub denumirea de Muscat Frontignan, Busuioacă ce Moldova, Tămâioasă Albă de Drăgășani, Muscat blanc a petit grains, Rumanische weihrauchtraube, dar și Moscatel Castellano (Spania), Muscatel do Douro (Portugalia), Moscato d’asti (Italia). Surse pentru aceste informații: cursul Mirelei despre care vorbeam mai sus și Harta viticolă a României realizată de Revino.
Indiferent de denumire și de țară, este clar că soiul a fost aclimatizat în fiecare regiune în parte și poartă amprenta terroir-ului fiecărei regiuni („terroir” este un termen din limba franceză ce reprezintă un mix între calitățile solului, dar și ale mediului înconjurător – ex. influența mării sau a oceanului din acea regiune).
Revenind la vinul degustat despre care vreau să povestesc astăzi, trebuie să îți spun că vinul face parte din gama Artisan a Aureliei Vișinescu.
Aurelia Vișinescu este unul din cei mai cunoscuți enologi ai României, conduce crama Aurelia Vișinescu/Domeniile Săhăteni (în timp, Aurelia a devenit mai cunoscută decât „Domeniile Săhăteni”, motiv pentru care crama poartă și numele ei) și produce în zona Dealu Mare unele dintre cele mai apreciate vinuri din România.
Chiar dacă Aurelia este cunoscută ca și „doamna Fetească Neagră”(promit să revin cu povestea întreagă și vinurile create de ea din acest soi), am încercat de-a lungul timpului o bună parte din vinurile sale din diferite soiuri și le-am apreciat pentru calitatea și unicitatea lor.
În cadrul cramei Aurelia Vișinescu soiurile românești stau la baza gamei numită „Artisan”, iar Tămâioasa Românească despre care vorbesc astăzi face parte din această gamă. Tot din această gamă face parte și o Tămâioasă Românească dulce însă despre această voi reveni cu un articol viitor.
Tămâioasa Românească vinificată în sec în gama Artisan, recolta anului 2018, este un un vin de culoare galben auriu care mi-a atras atenția de cum l-am pus în pahar. Culoarea este de un galben mult mai intens decât la alte vinuri.
În miros am simțit parfumul inconfundabil al tămâioasei (chiar daca nu la fel de intens ca în cazul unui vin dulce), soi pe cât de floral, pe atât de fructat (da, știu că e ciudat să spun asta despre un vin, însă am simțit atât note florale cât și fructate). În miros am simțit arome de flori de trandafir, flori de vară, flori de salcâm și chiar și de bergamotă, dar și caise și pere foarte coapte.
Mirosul mi s-a părut per total destul de dulceag față de ce am simțit în gust.
Vinul este unul sec (adică are zahăr rezidual de sub 4 g/l), iar gustativ am simțit în primul rând citricele – lămâie și grapefruit – , apoi trandafiri, piersică și grapefruit. Postgustul mi s-a părut destul de lung (în jur de 10 secunde), aici simțind mai clar gustul de piersică și grapefruit.
Vinul este din recolta anului 2018, are o aciditate ridicată, iar ca și alcool are 13,5%. L-am servit la 10 grade Celsius și mi s-a părut excelent pentru a fi savurat ca atare dar și cu diferite aperitive și cu mâncăruri asiatice. Ce-i drept, varianta dulce a vinului mă aștept să meargă și mai bine cu mâncărurile asiatice mai iuți însă personal l-am încadrat și pe acesta la această categorie.
Sunt tare curioasă acum să degust în paralel o Tămâioasă Românească seacă și una dulce. Așa că te țin la curent și cu această degustare când se va intâmpla.
Update-uri despre Artisan Tămâioasă Românească(sec) găsești și pe Vivino.
Leave a Reply