După primele două ediții ale Evadarii în Dealu Mare organizate în vara 2020 si 2021, Asociația Dealu Mare vine cu o veste mult așteptată de iubitorii de vin: tocmai au lansat ediția a treia a Evadării în Dealu Mare, eveniment ce se va desfășura pe 22 și 23 octombrie 2022 la cramele din Dealu Mare. Înscrierile sunt acum deschise!
Mai mult de atât, pe lângă cramele pe care le știi deja, anul acesta s-au mai adăugat câteva, astfel încât Evadarea din acest an vine cu 15 crame pregătite pentru vizitare pe parcursul a 5 trasee bine determinate. În plus, Evadarea are loc după încheierea perioadei culesului în regiunea Dealu Mare, motiv pentru care de această dată vei putea observa ce se întâmplă în cramă atunci când culesul s-a încheiat iar cramele au tancurile pline cu must din recolta nouă.
Am participat cu mare curiozitate la primele două ediții a Evadării în Dealu Mare și am avut parte de zile pline cu vinuri noi, povești despre crame deja știute dar și crame noi și multă voie bună. Cel mai mult însă, m-am bucurat că o parte din cititorii Winesday au participat la Evadare!
Așa că de cum am aflat de organizarea ediției a treia, am pus la punct câteva detalii cu organizatorii, iar cititorii Winesday au parte de un tarif preferențial, redus cu 10%, la înscrierea la toate cele 5 trasee (transport cu autocarul din București) din acest an în cele 2 zile de eveniment.
Dacă vrei să vii și tu și să beneficiezi de tariful redus, citește în continuare.
Hai, pentru început, să îți dau câteva detalii despre ediția din acest an a Evadării în Dealu Mare.
Și în acest an Evadarea în Dealu Mare are loc pe parcursul a 2 zile, sâmbătă și duminică, 22 și 23 octombrie 2022. La această ediție participă 15 crame membre în Asociația Dealu Mare, iar traseele stabilite sunt următoarele:
- Traseul 1 (portocaliu) – Dagon Wines, Domeniul Artistiței, Davino
- Traseul 2 (galben)– Domeniile Urlați (new entry), Gramofon Wine, Serve
- Traseul 3 (mov) – Lacerta, Domeniile Franco Romane (new entry), Apogeum
- Traseul 4 (albastru) – Licorna Winehouse, Velvet Winery (new entry), Viile Metamorfosis
- Traseul 5 (rosu) – Aurelia Vișinescu, Budureasca, Stațiunea de Cercetare Pietroasa (new entry)
Fiecare traseu include câte 3 crame, iar timpul petrecut la fiecare cramă în parte este astfel gândit pentru ca participanții să se bucure de experiență, de relaxare și de vin și să nu se grăbească deloc. Salut inițiativa aceasta, mai ales că sunt o persoană căreia îi place să savureze atât excursiile cât și vinul și parcă sună mai bine un program mai relaxat cât să savurezi vinurile pe îndelete.
Toate cele 5 trasee sunt disponibile în ambele zile ale evenimentului, 22 și 23 octombrie, iar un traseu se întinde pe o zi întreagă. Asta înseamnă că în fiecare din cele 2 zile ale evenimentului vei putea alege numai câte un singur traseu pe zi.
Da, știu că alegerea este grea pentru că nu vei putea merge în acel weekend decât pe 2 din cele 5 trasee, însă recomand să alegi acele trasee care includ fie anumite crame la care nu ai ajuns până acum, fie crame care știi că îți plac (în fiecare an apar vinuri noi și, dacă tot știi că îți plac vinurile unor anumite crame, e cu atât mai interesant să afli ce noutăți sunt în acest an).
Toate cele 5 trasee din ambele zile ale evenimentului sunt disponibile:
- în varianta cu transport cu autocarul (aici este valabilă reducerea de 10% pentru cititorii Winesday)
- în varianta fără transport (numai 20 locuri/traseu/zi)
Participare eveniment
Dacă ai fost în anii trecuți în Evadarea în Dealu Mare și ai spus că mai vrei să vii, sau dacă nu ai prins loc atunci, iată că anul acesta evenimentul se întâmplă din nou.
Alege 1 traseu sâmbătă și/sau 1 traseu duminică și înscrie-te la Evadarea în Dealu Mare până pe 19 octombrie! Dacă vrei să prinzi loc, recomand să te înscrii din timp!
Winesday susține Asociația Dealu Mare și acest eveniment și, în acest sens, am primit de la organizator un cod de reducere care este valabil pentru câte 5 bilete pe fiecare din cele 5 trasee, în ambele zile de eveniment.
Practic, orice traseu ai alege (cu transport cu autocarul inclus) în oricare din cele 2 zile de eveniment, vei beneficia de reducerea de 10% (în limita a 5 bilete) dacă vei introduce în platforma iabilet codul de voucher pe care îl primești de la mine pe email, în urma înscrierii pe butonul verde de mai jos.
Atenție! Reducerea este valabilă numai la varianta cu transport cu autocarul inclus, iar diferența este:
- tarif standard: 300 lei/persoană/traseu
- tarif cu 10% reducere pentru cititorii Winesday: 270 lei/persoană/traseu
Cum te înscrii?
Dacă îți surâde ideea să vii să faci cunoștință cu cramele din Dealu Mare completează formularul de mai jos până cel târziu 19 octombrie 2022 (în această zi înscrierile se închid).
Perioada înscrierilor s-a încheiat, locurile au fost ocupate, iar formularul de înscriere a fost scos.
După completarea formularului vei primi un email automat în care codul de reducere, precum și toate detaliile legate de achiziționarea biletului.
Biletul sau biletele le vei achiziționa individual de pe platforma iabilet.ro.
În acest moment pe platformă apare tariful întreg, fără reducere. În emailul pe care îl vei primi automat de la mine după înscrierea pe butonul de mai sus vei regăsi un cod de voucher care, odată introdus în câmpul corespunzător din platforma iabilet, îți va oferi reducerea promisă, astfel încât costul unui bilet pentru un traseu va fi 270 lei/persoană.
Dacă vrei să vii în două trasee, câte unul pe zi, trebuie să achiziționezi 2 bilete diferite, câte 1 bilet pentru fiecare traseu în parte, însă ai grijă să alegi corect, varianta cu transport cu autocarul (dacă alegi un traseu cu transport individual codul nu va funcționa).
Notă: dacă în momentul în care vrei să cumperi biletele la Evadare de pe siteul iabilet observi că NU mai sunt suficiente bilete cu reducere pentru numărul de persoane pentru care dorești să cumperi, dă-mi un email pe carmina@winesday.ro și voi verifica punctual cu organizatorii dacă se poate suplimenta numărul de locuri.
Important:
- Organizatorii își rezervã dreptul de a modifica programul. Mijloacele de transport vor pleca la orele 9.30 din Piața Victoriei, vizitarea primei crame va începe aproximativ la orele 11.00. Pentru fiecare cramă e prevăzută o durată de aproximativ 2 ore si jumătate (vizitã, degustare, gustări, întrebãri și răspunsuri, achiziții de la fața locului). Plecarea înapoi către București se va face în jurul orei 19.30-20.00 (ora estimată de ajungere la Piața Victoriei fiind 21.30).
- Programul exact de vizitare (ordinea vizitării cramelor) va fi comunicat la îmbarcare.
- Fiecare autocar/microbuz va fi însoțit de un reprezentant al organizatorilor.
- Toate detaliile despre locul de plecare, orele de vizită a fiecăror crame din fiecare zi de tur vor fi anunțate exclusiv pe email celor care se înscriu la tururi.
- Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani.
Leave a Reply