Toamna aceasta este tare darnică în evenimente cu vin. Și cum vinului îi stă bine alături de mâncare, mi-a atras atenția salonul gastronomic Revino Gourmet Show organizat de Alina Iancu pentru prima dată în această formă.
Cu siguranță ai auzit de edițiile anterioare Revino Wine Show (iar dacă nu ai participat încă la niciuna află că acestea au loc în fiecare primăvară și recomand din suflet să mergi măcar o dată!), evenimente dedicate vinului românesc. Ei bine, Alina Iancu este fondatoarea acestora iar, pe lângă vin, de câțiva ani încoace această s-a specializat și pe brânzeturi.
Cum mi-am dorit să aflu mai multe despre salonul gastronomic ce are loc în perioada 8 – 9 octombrie 2022 la Hotel Novotel (București), am stat de vorbă cu Alina și am aflat mai multe detalii. Așa că înainte să îți treci în calendar zilele și să îți faci planul pentru a veni la salonul de vinuri precum și la cel puțin unul din masterclassurile ce au loc pe parcursul evenimentului, las mai jos interviul cu Alina. Sper să îți fie de folos!
Carmina: Bună Alina. Îți mulțumesc tare mult că ți-ai făcut timp să stăm de vorbă, acum, când mai e atât de puțin până la Revino Gourmet Show!
Alina: Bună! Orice moment este potrivit pentru comunicarea salonului gastronomic, mai ales că acum suntem în pregătiri, știm expozanții și ce noutăți vom avea.
Carmina: Având experiența participării la salonul de vinuri Revino în mai mulți ani, personal, abia aștept această nouă ediție a Revino Gourmet Show ce are loc pe 8 și 9 octombrie 2022. Spre deosebire de salonul de vinuri cu care suntem deja obișnuiți și are loc primăvara, ediția din această toamnă vine cu un concept nou la care pui accent atât pe vinuri cât și pe gastronomie. Spune-mi te rog mai multe despre acest nou concept.
Alina: Ideea organizării unui salon gastronomic mi-a venit în 2019, după o experiență de peste 10 ani în lumea vinului, când am început să călătoresc pentru a descoperi și brânzeturile locale și internaționale. Tot atunci am descoperit noi asocieri care mi-au atras atenția. Fie că vorbim despre specialități din carne, bere artizanală ori alte băuturi, toate acestea, alături de brânzeturi și vinuri, merită degustate și merită aflată povestea din spatele lor și a producătorilor.
Carmina: Pe lista expozanților am văzut atât crame, cât și producători de brânzeturi și produse din carne dar și producători de bere. Alăturarea berii de vin mi se pare provocatoare. Spune-mi te rog mai multe despre expozanții cu bere te rog. Din câte știu, iubitorii de vin sunt și iubitori de bere artizanală și nu cred că am mai întâlnit un târg la care cele 2 tipuri de băuturi concurente, să fie prezentate în paralel.
Alina: Așa este, vom avea și trei producători de bere artizanală, unul de mied, dar și de băuturi spirtoase. Berea artizanală nu este concurentă cu vinul, eu nu o văd așa, fiecare au momentul lor. Eu și prietenii mei putem bea o bere bună înainte sau după o degustare de vinuri fără să o vedem nepotrivită, ci invers, binevenită. Cât despre asocierile berilor artizanale cu brânzeturile sau anumite specialități din carne ori ciocolată, acestea sunt nenumărate și excelente.
Carmina: La ce anume să se aștepte cei care vor participa la Revino Gourmet Show? Pe lângă degustări de vin, bere și produse gourmet, vor fi anumite momente speciale? De exemplu, vor fi anumite prezentări de produse sau masterclassuri?
Alina: Vom avea lansări de produse și 3 masterclassuri cu accent pe asocieri de vinuri spumante, bere artizanală cu brânzeturi. Vom avea producători care, pe lângă produse, își vor prezența și zona de care aparțin, comunități de artizani ce trebuie descoperiți și susținuți.
Carmina: Alina, îți mulțumesc tare mult pentru timp și abia aștept să ne vedem pe 8 și 9 octombrie la Novotel. Din câte știu, programul ambelor zile este 11:00 – 20:00, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și la față locului. Dacă vrei să transmiți ceva cititorilor Winesday te rog să lași mesajul tău aici.
Alina: Biletele se pot achiziționa online sau la locație, însă la cumpărarea online se beneficiază de o reducere, iar accesul se face mai rapid.
Așteptăm nerăbdători să ne revedem sau să ne cunoaștem. Avem cu ce să va întâmpinăm încât să așteptați cu nerăbdare următorul eveniment.
Acestea fiind spuse, sper că ți-ai trecut în calendar datele de 8 și 9 octombrie și că ne vom vedea la salonul gastronomic Revino Gourmet Show. Lista expozanților o găsești aici sub formă unei hărți așa că îți poți face planul pe zile astfel încât să ajungi la cât mai mulți dintre ei.
Și pentru că Alina a menționat în cele de mai sus că la eveniment vor avea loc și 3 masterclassuri, las mai jos tematică acestora. Dacă vrei să participi la unul sau chiar la toate recomandarea mea este să te înscrii din timp (înainte de evenimentul în sine) pentru că locurile sunt limitate și se ocupă repede. Personal, am optat să merg la toate cele 3 masterclassuri așa că m-aș bucură să ne vedem acolo!
Masterclass-uri ce au loc pe 8 – 9 octombrie 2022 în cadrul Revino Gourmet Show:
Cheese Please…
Un răsfăț gastronomic cu spumant și brânză este cea mai spontană și mai ușor de realizat înrudire gastronomică, ideală pentru orice ocazie.
Speakeri: Olimpia Pleșa Brandhuber și Alina Iancu,
Data: 8 octombrie, ora 13.30, în limba română
Detalii și bilete aici.
Podgoria Cotnari – Tărâmul spumantelor românești
În acest masterclass, ne dorim să vorbim despre trei generații de spumante: ZAZ, Vibe și noua gamă Millesime Cotnari în asociere cu o serie de brânzeturi fine.
Speaker: Ana Maria Vrinceanu
Data: 8 octombrie, ora 16.30, în limba română
Detalii și bilete aici.
Bârlog și Universul Berii
Malţurile, hameiurile şi mai ales drojdia clădesc un caracter distinct fiecărei beri în parte. Iar asta face ca berea să fie foarte versatilă pentru asocierile culinare!
Speaker: Flaviu Odorhean
Data: 9 octombrie, ora 15.00, în limba română
Detalii și bilete aici.
Ne vedem pe 8 și 9 octombrie la Revino Gourmet Show. Mai jos găsești câteva imagini realizate la ediția din această primăvară, Revino Wine Show unde, pe lângă vinuri, au fost prezente și o serie de brânzeturi, produse din carne și alte delicatese.
Leave a Reply