Fetească Neagră, soi românesc originar din zona Moldovei (România și Republica Moldova), este strugurele roșu ce a devenit o „emblemă” a vinurilor românești și, din câte știu, acesta a trecut de granițele țării începând să fie cunoscut și premiat și în afară.
Cum mi-am propus să încerc vinuri din Fetească Neagră din mai multe regiuni ale țării, de data aceasta a venit rândul Banatului.
La început de martie drumurile m-au purtat pe la crama Petro Vaselo situată în apropiere de Timișoara așa că am plecat de acolo cu Melgis 2020, un vin făcut 100% din Fetească Neagră. Cunoașteam edițiile anterioare pe care le-am apreciat foarte mult, așa că am fost curioasă să aflu cum este noul Melgis realizat din recolta anului 2020.
La deschidere vinul a avut 14° C, am fost conștientă că e încă rece pentru a fi savurat însă l-am deschis la temperatura asta tocmai pentru a vedea cum se schimbă pe măsură ce ajunge la 16 – 17 și chiar 18° C (recomandarea cramei este ca acest vin să fie savurat la 18°C, fiind un vin ce a fost învechit în butoaie de stejar).
Culoarea a fost un roșu rubiniu strălucitor, iar în primul nas (prima dată când am mirosit vinul) s-au simțit arome de fructe negre și ceva minerale. Verificând fișa tehnică a vinului am observat că solul pe care este plantată viță de vie este unul argilos și calcaros, așa că mi-am explicat imediat de unde vin notele minerale.
Am lăsat vinul în pahar pentru a ajunge la 16-17°C și l-am mirosit din nou. Pe măsură ce acesta a mai stat în pahar și a mai căpătat 2-3 grade, a devenit mai expresiv. Notele de fructe negre s-au delimitat în coacăze și mure dar și au apărut puține condimente.
În gust am simțit, contrar așteptărilor din miros, arome de vișine și cireșe amare, pe lângă coacăze și mure. Prima dată când am gustat vinul mi s-a părut destul de astringent și că cele 14,5 grade alcoolice se simt destul de bine. Însă pe măsură ce vinul s-a mai încălzit puțin în pahar (și a ajuns la 17°C) a devenit ceva mai prietenos, mai fructat și savuros, iar alcoolul parcă a devenit mai domol deși era acolo. Asta apropos de a avea răbdare cu vinul și de a căuta temperatura cea mai potrivită de servire. Vișinele și coacazele s-au simțit din ce în ce mai clar pe măsură ce vinul a ajuns la 17-18°C, astringența s-a mai domolit puțin, iar în postgustul lung am simțit clar arome de ciocolată și cafea.
Vinul a fost învechit în butoaie de stejar timp de 9 luni și încă 3 luni în sticlă. Este un vin ce merge savurat ca atare, însă parcă ar fi bine să îi adaugi și ceva de mâncare. Propunerea mea ar fi carne de vită, dar și carne de vânat, așa cum recomandă și cei de la cramă în fișa tehnică.
Găsești acest vin și pe Vivino. Tu l-ai încercat?
Leave a Reply