Vara 2020 a venit cu câteva vizite la cramele din România, una dintre ele fiind Villa Vinea situată în inima Transilvaniei – Podișul Transilvaniei, Podgoria Târnave.
Auzisem de Villa Vinea, îi încercasem o parte din vinuri în ultimii ani, însă, cum îmi place tare mult să cunosc cramele la ele acasă, atunci când am aflat că am drum spre Târgu Mureș mi-am luat câteva ore în plus pentru o vizită la Villa Vinea situată în apropiere, la numai 25 km de centrul orașului.
La fața locului am fost întâmpinată de Mircea Matei, Managerul General al cramei, care a avut amabilitatea de a mă familiariza cu domeniul Villa Vinea, de a-mi spune povestea sa și de a-mi face un tur complet al cramei. Totodată, am urcat în turnul clădirii cramei pentru a vedea întinderea viței de vie de jur împrejur, pentru a admira frumoasele coline și pentru a simți adierea vântului specific Podișului Transilvaniei ce răcorește via în zilele mai călduroase.
Am aflat astfel cum povestea cramei a început în 2004 când Heiner Oberrauch a descoperit în mijlocul Transilvaniei un loc frumos și promițător pentru vinuri de calitate.
„M-am îndrăgostit instantaneu de această zonă și până în ziua de azi îmi amintesc de prima dată când am privit-o: peisajul fermecător de a lungul râului Târnava Mică, scaldat de o lumină delicată, cu dealuri care îmi aminteau de Toscana. Am decis să fie și casa mea, să încep o podgorie și să creez vinuri unice, cu un caracter deosebit, memorabile pentru cei care le gustă. ”- Heiner Oberrauch, proprietarul Villa Vinea.
Heiner Obberrauch este unul dintre primii investitori care au ajuns în România după Revoluție. Acesta, pe jumătate italian și pe jumătate austriac-însă își spune simplu, că este „sud tirolez”, a cunoscut zona, i-a descoperit potențialul viticol și a hotărât să investească într-o cramă aici, aducând și câteva soiuri noi pentru a fi cultivate în România – Kerner (originar din Germania) și Zweigelt (originar din Austria).
În prezent crama Villa Vinea deține 32 de hectare de viță de vie plantate în localitatea Mica în intervalul 2006-2009 și încă 40 de hectare de viță de vie aflate în apropiere, cumpărate de la un francez care își plantase între 2008 și 2009 strugurii potriviți pentru spumant: Chardonnay și Pinot Noir.
Villa Vinea cultivă în prezent 8 soiuri de struguri albi: Fetească Regală, Fetească Albă, Chardonnay, 4 soiuri asociate cu regiunea Podisul Tarnavelor – Gewurztraminer, Sauvignon Blanc, Riesling, Muscat Ottonel – și un soi mai puțin știut, Kerner, originar din Germania.
În România, soiul de viță de vie Kerner este cultivat numai de către Villa Vinea și, din câte am aflat, este preferatul proprietarului cramei. Acesta l-a adus la Villa Vinea pentru că a considerat că zona este potrivită, a fost curios cum va ieși și iată că astăzi acesta începe să fie cunoscut și la noi în țară, însă cu siguranță va mai dura până când va fi cunoscut la scară largă. Din discuție am înțeles că soiul Kerner a fost foarte apreciat în anii 1980 în Germania însă că și acolo popularitatea a scăzut în timp.
Personal am încercat Kerner acum câțiva ani (la un târg de vinuri, dacă nu mă înșel), mi-a rămas în suflet, iar când am mers la cramă am întrebat prima oară de el. Despre Kerner am scris într-un articol anterior când am făcut o degustare în paralel a două vinuri realizate din acest soi de Villa Vinea: unul din gama Premium și unul din gama Selection. Las aici articolul dacă nu l-ai citit până acum.
În ceea ce privește soiurile roșii de struguri trebuie să știi că Villa Vinea a fost prima cramă din Podișul Transilvaniei care a plantat soiuri roșii. Încălzirea globală începe să își spună cuvântul și aici (iar pe viitor ne putem aștepta la prezența mai multor crame care să cultive soiuri roșii), însă zona este foarte potrivită în principal soiurilor albe datorită terroir-ului: solul este argilos (și păstrează apa); vântul este omniprezent aici indiferent de sezon, răcorind via și asigurând o coacere mai lentă a strugurilor; diferența de temperatură este cam de 10 grade între zi și noapte chiar și vară. Strugurii se coc diferit decât în zone mai calde (cum este Dealu Mare, de exemplu, unde este mai cald și nu este atât de mult vânt), iar aciditatea rezultată în vin este mai mare.
Soiurile roșii pe care le cultivă Villa Vinea sunt Zweigelt, Pinot Noir, Fetească Neagră și Merlot. Tocmai datorită zonei, vinurile roșii produse aici sunt mai ușoare. Își păstrează aromele binecunoscute, însă sunt consumate în special de cei care preferă vinurile mai puțin corpolente, mai ușor de băut chiar și vara. Pinot Noir de exemplu, este un strugure căruia îi plac temperaturile mai joase și se dezvoltă frumos în Podișul Transilvaniei.

Strugurii sunt culeși numai manual, iar prima recolta la Villa Vinea a avut loc în 2011 (vinul fiind vândut efectiv în 2012), iar aici, în inima Transilvaniei, culesul începe mai târziu decât în zonele mai calde. Comparând cu zona Dealu Mare, Mircea mi-a povestit că este o diferență cam de 3 săptămâni între momentul începerii culesului în Dealu Mare față de Podișul Transilvaniei. În milocul Transilvaniei culesul începe cam când termină cei din Dealu Mare.
Tot ca și exemplu, Mircea mi-a spus că la Villa Vinea în august se culeg strugurii pentru spumant înainte de maturitate (când încă nu sunt foarte copți) pentru aciditatea mai ridicată atât de apreciată în cazul spumantelor. În prezent crama are un singur spumant, alb, Cuvee Celest (cupaj între Pinot Noir, Riesling de Rhin și Chardonnay), realizat după metoda tradițională cu maturare în sticlă timp de 3 ani. Pentru anul acesta înțeleg că deja este în pregătire un spumant rose realizat din struguri Pinot Noir.
Tot în august se cultivă și strugurii pentru Contessa, vin de desert realizat din Muscat Ottonel, Kerner și Gewurztraminer. Contessa este un vin de desert realizat după modelul „passito” (numele vine de la cuvântul italian „appassimento” și reprezintă o metodă de a face vinuri de desert din struguri parțial uscați): strugurii sunt cultivați la sfârșit de august când încă nu au ajuns la maturitate deplină, depozitați în lădițe și puși la uscat chiar în turnul cramei (cel în care am stat de vorbă cu Mircea) unde avea parte de aer și vânt, umbră și era ferit de intemperiile vremii. Strugurii urmează a sta în turn din august până prin februarie, timp în care se stafidesc, îngheață, aceștia fiind întorși cam o dată pe lună pentru a se usca uniform și a nu face mucegai. Tocmai faptul că strugurii sunt culeși înainte de a atinge maturitatea deplină oferă vinului o aciditate aparte. În plus, zahărul acumulat în struguri până la momentul culesului (în jur de 170 g zahăr/l) asigură un vin de desert care nu este extrem de dulce și care lasă consumatorul să se bucure de arome.
Lucru interesant: am aflat că francezii îi spun „vin de paie” acestui tip de vin descris mai sus din simplul motiv că, la ei, strugurii sunt uscați pe paie.
Și pentru că tot am ajuns la capitolul vinuri produse, Villa Vinea are 3 game de vinuri:
- gama Clasic (de retail; se găsește, de exemplu, în Carrefour)
- gama Premium (ușor de recunoscut după dunga argintie de pe etichetă)
- gamă Selection (ușor de recunoscut după dunga aurie de pe etichetă. Aceasta din urmă este și gamă de vârf și include atât spumantul Cuvee Celest, precum și vinul de desert Contessa.
De curând Villa Vinea a lansat vinul în ediție limitată Argilla, un cupaj între Fetească Regală, Fetească Albă și Sauvignon Blanc maturat timp de 18 luni în butoaie de stejar. Vinul este reprezentativ pentru terroirul Târnavelor și se comercializează în sticle magnum de 1,5 l.
Ei uite că am găsit un nou motiv pentru a aprofunda vinurile Villa Vinea iar anul acesta am în plan să revin în zonă pentru o degustare ca la carte. Nu de-alta, însă la vizita trecută nu am degustat vinuri (eram în trecere, nu aveam cazare chiar acolo, Călin a trebuit să conducă mașina încă 25 km și nu am vrut să fiu singura care se bucură de vin) ci am cumpărat pentru acasă. Printre vinurile cumpărate s-au regăsit și cele 2 sticle de Kerner-unul din gama Premium, altul din gama Sélection pe care le-am degustat în paralel zilele trecute (am scris impresiile mele aici).
Dacă și tu ești pasionat de călătorii și vin, recomand cu drag să îți faci măcar un drum pe la crama Villa Vinea pentru a face cunoștință cu câteva vinuri tare frumoase!
Leave a Reply