Wine book: Curioasa lume a vinului

Wine book: Curioasa lume a vinului

Pe lângă faptul că îmi place să încerc vinuri noi tot timpul, îmi place să aflu tot felul de lucruri despre vin. Așa că citesc, urmez cursuri din când în când, merg la degustări și la crame tocmai pentru a descoperi noutăți. În domeniul vinului simt că am permanent câte ceva de învățat, indiferent câte aș fi știut deja până atunci.

Și pentru că în ultima vreme am avut mai mult timp pentru citit, am descoperit câteva cărți despre vin foarte interesante. Cărți pe care ți le recomand și ție iar astăzi vreau să îți prezint cartea pe care tocmai am terminat-o.

Curioasa lume a vinului. Vin și istorie. Spirit și esență” scrisă de Richard Vine a apărut în limba română la editura Baroque Books în colecția „In Vino Veritas”.

Știam colecția „In Vino Veritas” de la Baroque Books pentru că mai am câteva cărți din această colecție și tare mult mi-ar fi plăcut să am întreaga colecție. Însă am descoperit-o abia când unele dintre primele cărți ieșite din tipar erau deja epuizate.

Cu ocazia parcurgerii acestei cărți am aflat câte ceva și despre autorul acesteia, Richard Vine, care, în cadrul numeroșilor ani în care a lucrat în industria vinului, pentru o perioadă de 21 de ani a fost și consultant pentru zborurile American Airlines în ceea ce privește selecția vinurilor aflate la bordul aeronavelor companiei. Mi-am dat seama că nu m-am gândit niciodată că o companie aeriană ar avea nevoie de un consultant în vin, un produs atât de puțin cerut astăzi în timpul zborurilor, însă un produs atât de important și probabil cerut în diferite variante în cadrul Business Class (și totuși, în trecut se pare că la bordul avioanelor aveai o mulțime de vinuri din care puteai alege-trebuie să mă mai documentez legat de acest aspect).

Revenind la „Curioasa lume a vinului” pot spune că este o carte ușor de citit ce îți prezintă în povestiri scurte tot felul de curiozități despre vin, legende și istorioare despre ce credeau despre vin oamenii din alte timpuri, despre antreprenori în vin, despre personaje istorice pasionate de vin și multe altele.

Am citit cartea în câteva ore, câte puțin în fiecare zi, aflând pe parcurs tot felul de lucruri care mi-au adus fie câte un zâmbet, fie câte un „aha!” când îmi dădeam seama că mai auzisem despre povestea respectivă și uite că acum se adaugă ceva nou la ea.

Așa am aflat, de exemplu:

  • despre vinul din epoca de piatră
  • de unde vine cuvântul „toast”
  • cum au reușit să supraviețuiască în timpul prohibiției unele crame din America (iar unele, cum a fost Gallo, să își mărească producția de struguri) vânzând struguri pentru ca populația să își poată face vin acasă (în limita a 800 l/an și numai pentru consumul propriu)
  • de ce se numește „luna de miere”(și, mai ales, ce legătură are ea cu vinul)
  • cum a descoperit din greșeală Dom Perignon șampania(bine, povestea asta o știam)
  • despre pasiunea pentru vin a lui Thomas Jefferson (care a fost cel mai influent susținător al vinului în perioada de început a independenței americane), Benjamin Franklin dar și George Washington
  • ce a presupus „Judecata de la Paris” din 1976 când au fost puse pentru prima data față în față vinuri din Franța cu vinuri din SUA într-o degustare în orb (și pe aceasta o știam și mă bucur ca am găsit referiri la ea în vreo 3 cărți până acum)

Dacă te-am făcut și pe tine curios (curioasă) chiar te rog să îmi spui cum ți se pare cartea după ce o citești. E posibil ca pasiunea pentru vin să devină mai aprinsă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seventeen − 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.