Că pasiunea mea pentru vin a pornit în Republica Moldova nu este un secret. Am spus povestea în repetate rânduri, nu o voi relua acum, însă vinurile cramei Château Vartely mi-au rămas în suflet de la acea prima vizită în care am luat contact cu lumea vinului.
Atunci am avut ocazia să fac cunoștință cu mai multe game din vinurile lor, chiar și cu o gamă nouă ce urma să se lanseze la 1 octombrie 2015 (este vorba despre Individo), însă Cabernet Savignon 2011 din gama Taraboste a fost vinul care mi-a rămas în suflet și l-am numit „vinul meu preferat”.
Pășind puțin câte puțin în industria vinului mi-am dat seama că am „mai multe vinuri preferate”, că lucrurile se mai schimbă și că preferința pentru un vin sau altul vine odată cu cunoașterea gustului propriu, a momentul zilei, mâncarea pe care o savurezi, sezonul în care te afli și așa mai departe.
Astăzi nu am un „vin preferat” ci am mai multe vinuri ce mi-au rămas în suflet și cu care mă bucur să mă întâlnesc din când în când. Și sunt deschisă să adaug mereu vinuri noi în preferințele mele.
Și pentru că de curând am avut motiv de sărbătorit, am pregătit cu grijă un vin din colecție: Taraboste Cabernet Sauvignon al cramei Château Vartely, însă varianta 2014 și nu 2011. Nu îmi amintesc să fi încercat acest vin de vreo 3 ani încoace, l-am păstrat cu grijă în condiții de temperatură optimă, la întuneric și în poziție orizontală, iar acum am simțit că este momentul să aflu cum s-a păstrat și cum a evoluat în sticlă.
Știind că este vorba despre un vin complex, l-am decantat pentru început vreo jumătate de oră – 40 minute. Asta după ce l-am răcit astfel încât să fiu sigură că, stând în decantor la temperatura camerei, va ajunge la temperatura potrivită de servire la momentul la care îl voi savura – adică la vreo 16 grade Celsius. Am degustat puțin, vinul părând încă destul de închis – era evidentă aroma de lemn, ceva fructe de pădure, puțină vanilie pe final, însă parcă simțeam că trebuie să mai respire puțin. Așa că l-am mai lăsat aproape o oră în decantor.
După o oră și jumătate de decantare în total, vinul din pahar a fost o explozie de arome: s-a simțit din prima prezența lemnului, însă aceasta a fost bine integrată cu aromele de prună uscată, vișine și cireșe amare, coacăze, toate extrem de coapte. Vanilia a fost și ea prezentă chiar dacă subtil, pe final, iar ce m-a surprins au fost condimentele care mi-au făcut apariția foarte clar. Alcoolul de 14,5% nu s-a simțit, iar taninii au fost destul de moi și catifelați. Culoarea vinului a fost un roșu rubiniu intens. Vinul a stat timp de 18 luni în butoaie de stejar, apoi a fost învechit în sticlă din vara 2016 când a fost îmbuteliat, până în prezent.
Am asortat acest Cabernet Sauvignon cu un piept de rață la cuptor însoțit de risotto cu ciuperci și trufe. După gustul meu, s-a potrivit extraordinar de bine.
Din păcate nu știu să se mai găsească acest vin pe piață (însă îl poți căuta în magazinele specializate, poate a mai rămas pe undeva). Cei de la Produse Moldovenești sunt importatorii vinurilor Château Vartely în România și, din câte știu, ei încă mai au varianta 2011 pe stoc, precum și cupajele roșii Taraboste 2015 și 2016 (Cabernet Sauvignon & Merlot), precum și noul vârf de gamă – vinurile Taraboste Tribut Cabernet Sauvignon 2016 (despre care am scris impresiile mele aici) și Taraboste Tribut Saperavi 2017 (acesta este pe lista mea scurtă de degustare în viitorul apropiat așa că abia aștept să îți povestesc cum a fost).
Important: cand faci o comanda pe siteul Produse Moldovenesti adaugă codul de reducere „winesday15” vei primi o reducere de 15% la produsele comandate (reducerea aceasta nu se cumulează cu alte reduceri valabile temporar pe siteul lor).
Găsești impresii despre acest vin și pe Vivino.
Leave a Reply