Revino Bucharest Wine Show a fost unul din primele mari evenimente la care am participat de când am intrat în lumea vinului. A fost un eveniment cald, cu o mulțime de oameni gata să îți arate, să îți explice, să povestească cu mine chiar dacă la vremea respectivă eram nouă în industria aceasta. Timpul a trecut, am participat apoi la toate edițiile salonului de vinuri Revino, am învățat enorm de la cei pe care i-am cunoscut acolo și am putut astfel să încerc vinuri pe care nu aș fi avut unde să le încerc în altă parte.
Astăzi mă bucur să îți dau vestea că ediția a cincea urmează să aibă loc la început de aprilie 2022. Ce zici, ne vedem acolo? Ai toate detaliile mai jos!
Unde: Hotel Novotel, București
Când: 9 – 11 aprilie 2022
Despre festival:
ReVino Bucharest Wine Show este dedicat celor care apreciază vinurile de calitate și caută excelență în produsele și serviciile oferite de crame.
Expozanții vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg și specializat.
Sâmbătă și duminică, iubitorii de vinuri și profesioniștii vor avea posibilitatea să deguste vinuri de la crame locale și nu numai, să descopere zonele viticole ale țării noastre, dar și să-și plănuiască vizite la crame.
Indiferent care sunt preferințele, suntem siguri că avem un vin potrivit pentru gustul dumneavoastră.
Accesul la salonul de vinuri va fi permis tuturor vizitatorilor cu respectarea solicitărilor legale din acele zile.
Program:
Acces public:
- Sâmbătă, 9 aprilie, 11:00 – 20:00
- Duminică, 10 aprilie, 11:00 – 20:00
HORECA (invitation only):
- Luni, 11 aprilie, 11:00 – 20:00
Cum ajungi: stația de metrou Universitate este cea mai apropiată.
Mai multe detalii: www.wineshow.revino.ro
Bilete: detalii găsești aici.
Leave a Reply