Veștile despre degustările de la Muzeul Hărților au ajuns până în China

Veștile despre degustările de la Muzeul Hărților au ajuns până în China

La final de vară am lansat degustările de vin de la Muzeul Hărților. Așa cum știi deja, acestea au fost degustări de vin organizate în aer liber în curtea muzeului, iar în cadrul lor am îmbinat povestea unora dintre cele mai vechi hărți deținute de muzeu cu câteva vinuri reprezentatile din zonele discutate de pe hartă.

Ei bine, după 2 ediții ale evenimentului „Vin pe Hartă. Degustare de vin la Muzeul Hărților” avute în luna august și una în luna septembrie, vestea despre aceste degustări a ajuns tocmai în…China.

Prin amabilitatea celor de la Radio România Internațional (RRI) și a Norei Zainea, producătoarea emisiunii, la final de septembrie s-a transmis înregistrarea unui interviu pe care am avut bucuria să îl dau pentru ascultătorii din China.

Interviul a fost tradus pentru ca aceștia să îl asculte în limba lor, însă, în momentul în care am răspuns la întrebările Norei am înregistrat interviul și în limba română. Așa că dacă vrei să știi ce noutăți despre vinurile României și despre Muzeul Hărților au aflat ascultatoriii din China poți asculta înregistrarea aici.

În interviu vorbesc atât despre degustarea de vin avută la Muzeul Hărților în 23 septembrie 2020, cât și despre faptul că încurajez vizitele la crame și călătoriile tematice în funcție de pasiunile fiecăruia. Mai mult de atât, în interviu vorbesc și despre planurile de viitor ale Winesday așa că dacă ești pasionat de vin și vrei ca pe viitor să faci cunoștință cu mai multe crame și să descoperi vinurile fiecărei recolte, stai pe aproape și urmărește siteul Winesday în continuare.

Dacă mă întrebi, am fost foarte surprinsă de această apariție la radio tocmai în China, însă cum știm cu toții că cetățenii chinezi sunt mari amatori de vin, China fiind unul din principalii consumatori de vinuri din lume (da, ajută și faptul ca are cea mai mare populație de pe glob), zic eu că a fost o apariție de bun augur mai ales pentru ca aceștia să afle de vinurile românești. Cum ediția lunii septembrie a degustării a fost dedicată vinurilor roșii din Dealu Mare, ei bine, acesta a fost subiectul principal de discuție în cadrul interviului.

Așa cum spuneam în înregistrarea de mai sus, îmi doresc ca degustările de vin de la Muzeul Hărților să aibă loc lunar, să devină un fel de „loc de întâlnire” pentru comunitatea Winesday atunci când vorbim de vin în cadrul unor evenimente culturale.

Având în vedere însă situația actuală în ceea ce privește creșterea cazurilor de Coronavirus din țară și mai ales din București, în acest moment am amânat puțin degustările pe care le organizez în București și la Muzeul Hărților.

Cred că este cea mai bună soluție pentru moment, urmând să reiau degustările în București (și la Muzeu) în momentul în care se mai liniștesc lucrurile și în care vom putea veni relaxați la evenimente atât outdoor cât și indoor.

Aștept cu nerăbdare momentul în care voi anunța următoarea degustare la Muzeu însă până atunci te invit să urmărești noutățile de aici de pe site și să încerci vinuri cât mai diverse.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

five × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.