7 idei de cadouri pentru iubitorii de vin (ediția 2022)

7 idei de cadouri pentru iubitorii de vin (ediția 2022)

Luna cadourilor a început deja iar dacă ești iubitor de vin sau măcar curios în ale vinurilor, sunt sigură că articolul de astăzi îți va fi de folos. Avem o tradiție de 3 ani deja în a oferi iei de cadouri pentru iubitorii de vin, așa că iată ediția anului 2022.

Pentru a veni în întâmpinarea răspunsului la întrebarea „ce cadouri iau pentru Crăciun”?, astăzi vin cu câteva recomandări de cadouri potrivite atât pentru tine, cea(cel) care citești aceste rânduri, dar și cei dragi ție – familie, prieteni, precum și colegi de birou, colaboratori sau parteneri de afaceri.

1.Abonamente la vin: pentru că un abonament la vin este mereu o idee bună

Am fost mereu curioasă legat de abonamentul la vin încă de când am aflat prima dată de el, însă, neștiind la ce să mă aștept, am întârziat în a-l comanda. Până când l-am primit cadou de 8 martie iar acum aștept cu nerăbdare lună de lună cutia cu 4 vinuri (2 albe, 2 roșii) de la abonamentul Wineful. Am povestit aici despre abonamentul de vin pe care îl am și îl recomand cu drag.

Cam odată cu lansarea Winesday în luna aprilie 2020 mi-a atras atenția încă un abonament la vin: Desprevin.ro. Și ei funcționează după ideea abonamentului lunar, iar ce mi se pare super interesant este că fiecare săptămână o au dedicată unei crame. Merită să îi urmărești, iar aici găsești detaliile despre tipurile de abonament disponibile.

Între timp am mai descoperit câteva abonamente la vin disponibile în România: Dor de Vin este unul dintre ele. Andrei Popa de la „Dor de Vin” alege cu grijă lună de lună vinuri pentru cele 2 tipuri de abonamente pe care le pune la dispoziție iubitorilor de vin: abonamentul Standard și abonamentul Premium. Pe lângă abonamente acesta alege vinurile și pentru cutii cadou fie doar cu vin, fie cutii speciale pentru cadouri de Crăciun cu vin și cozonac. Ai toate detaliile acestor cutii cadou aici.

Dacă ai descărcat aplicația mobilă Winesday App (este gratuită, o găsești aici) vei găsi o secțiune dedicată cu abonamente la vin din care poți alege. Pe lângă abonamentele menționate mai sus, vei găsi și abonamente lansate de AWESOMM, Vinador și eWineClub.

2. Cadouri gastronomice cu vin, brânzeturi și delicatese românești

Despre Revino Cheese & Wine sau Revino Gourmet am mai povestit în 2 interviuri avute cu Alina Iancu de-a lungul timpului. Ultimul interviu a avut loc chiar cu ocazia unei degustări de brânzeturi în asociere cu vin pe care Alina a organizat-o și cu ocazia aceasta am urmărit noutățile care au apărut în magazinul online Revino. Pe lângă brânzeturi și vinuri românești, în magazinul Revino Gourmet găsești atât produse din carne și tot felul de delicatese ce poarta eticheta proprie, precum și pachete special create pentru sărbători. Anul trecut am optat și eu pentru un cadou personalizat Revino Gourmet și a fost delicios. Este cel din imaginile de mai jos.

 

3. Cărți în dar – cu și despre vin, bineînțeles! Plus ceva în plus: cursuri despre vin

Partea de documentare despre vin este la fel de importantă ca și cea de testare a vinurilor. Asta înseamnă că, dacă ești pasionat de vin și încerci tot felul de vinuri care îți trec prin mână, mergi la degustări și faci tot posibilul să îți descoperi propriile gusturi, ai nevoie și de o bază teoretică despre vinuri. Personal am învățat despre vinuri atât încercându-le, cât și mergând la cursuri de specialitate, dar și citind despre soiuri de struguri, metode de vinificație, New World vs Old World, ce înseamnă să degusti vinul și, mai ales, cum să faci asta.

Așa că recomand să îți arunci un ochi peste selecția aceasta de cărți despre vinuri pe care am făcut-o pe siteul Books Express (găsești aici cărți în limba engleză). Lista este aici și se numește „Cărți recomandate de Winesday”. Câteva cărți pe care le-am citit și le recomand dacă vrei să afli mai multe despre industria vinurilor dar și despre vinuri în general: Wine Wars, The World Atlas of Wine, cărțile de la Wine Folly, Wine Grapes, Wine: a tasting course, The periodic table of wine, The 24-hour wine expert iar numărătoarea ar putea continua. Toate aceste cărți se găsesc în lista mai sus menționată. Actualizez lista aceasta permanent așa că în timp vei vedea că adaug noi cărți la ea (la momentul publicării acestui articol lista include în jur de 200 recomandări de carte).

Și dacă tot vorbesc despre cărți nu pot să nu menționez cartea lui Cezar Ioan, „Connaisseur fără ifose” o carte „de căpătâi” dacă îi pot spune așa. Dacă ești la început de drum în ale vinului chiar recomand să citești cartea asta prima oară. Cezar are un mod aparte de a aborda lucrurile și livrează informații esențiale, pe scurt și cu umor. Îmi pare rău că în 2015 când lumea vinului a început să îmi facă cu ochiul, cartea asta nu exista încă. Personal, aș fi început cu ea. Am și scris câteva lucruri despre ea. O găsești aici la pachet cu 2 vinuri de la Domeniul Bogdan, o ofertă e care am beneficiat și eu când am achiziționat cartea.

Cartea lui Cezar a apărut în cadrul editurii Gastroart ce include, pe lângă cartea lui Cezar Ioan, mai multe cărți de gastronomie românească pe care le găsești aici pe siteul BioshopRomania (împreună cu propunerea de carte și vinuri menționată mai sus).

Editura Gastroart publică mai multe cărți de gastronomie românească, toate editate de Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie care a cules de-a lungul timpului o mulțime de povești și rețete românești. Și pentru că talentul sau stă în scris, pe lângă cărțile cu culegeri de texte și rețete vechi, anul trecut Cosmin a lansat „Curatorul de Zacuscă”, o carte de gastronomie românească ce trece dincolo de povestea zacuștelor românești (și internaționale) și vorbește despre multe alte lucruri legate de gastronomie, cum ar fi: diferite salate, trufe, friganele, sarmale, paște, pastramă, gulaș și multe alte bunătăți. Pe lângă carte, Cosmin a lansat și un „Vin pentru Zacuscă” alături de Domeniile Averești, precum și o serie de zacuște din care poți alege. Le găsești pe toate în secțiunea dedicată numită „Curatorul de Zacuscă” de pe siteul BioshopRomania.

Imagine realizata la degustarea „Vin si zacusca” organizata in aprilie 2022

Și dacă tot sunt la capitolul cărți despre vin nu pot să nu menționez colecția „In Vino Veritas” de la Baroque Books. Este o colecție de cărți dedicată iubitorilor de vin și mă bucur să fi citit o bună parte dintre acestea. Am scris într-un articol precedent despre cartea „Curioasă lume a vinului” inclusă în această colecție, carte pe care o recomand cu drag atât celor care sunt la început de drum în ale vinului cât și celor pasionați de vin de mai mult timp pentru că această include tot felul de povești despre vin inspirate din istorie. Tot de la Baroque Books găsești o recomandare pentru cartea In vino duplicitas, o carte scrisă după o poveste adevărată ce a fost ecranizată între timp – este vorba despre povestea lui Rudy Kurniawan și rapida lui creștere în lumea vinului urmată de…mai bine citești cartea să vezi despre ce e vorba. Iubitorii de filme polițiste vor savura la maxim această carte!

Și dacă tot vorbesc de cărți, mai am o idee: dacă îți place vinul și vrei să înțelegi mai multe despre acesta recomand să faci un curs introductiv în lumea vinului. Sau să oferi unul cadou. Sau să îți oferi unul cadou.

Transylvania Wine School (Trawis) organizează cursuri de introducere în lumea vinului, precum și cursurile de certificare WSET (Wine & Spirits Education Trust) Level 1, 2 & 3 . În cadrul cursurilor WSET există atât varianta offline în București, Cluj (și uneori și în alte localități), cât și varianta online ce poate fi accesată de oriunde. Anul acesta dăruiește cunoaștere! Recomand cu drag și în cunoștință de cauză cursurile Trawis, anul acesta fiind și eu unul din cursanții lor pentru WSET Level 3.

4. O vizită cu degustare + o vacanță întreagă la cramă

Dincolo de curiozitatea legată de vinuri, cel mai fain mi se pare când mergi să vizitezi cramele. Pe lângă faptul că vei avea ocazia să deguști vinuri (unele poate chiar unicat, pe care le găsești numai la cramă), ai ocazia să stai de vorbă cu cei care au făcut vinul, să vezi via (și poate chiar să te plimbi prin ea!), să vezi zona de producție și să faci un tur astfel încât să știi cam care este procesul realizării vinului pornind din vie până când acesta ajunge în pahar.

Mai mult de atât, unele crame sunt pregătite chiar și pentru turism – cu cazare și restaurant, așa că ai de unde alege și atunci când vrei să petreci o vacanță de câteva zile și alegi să te bucuri de vin în fiecare zi.

Mereu mi s-au părut fascinante vizitele la cramă iar preferatele mele rămân acele vizite prelungite unde mă pot bucura de câteva zile petrecute în podgorie, degustări de vin, dar și cazare și mese delicioase.

Am scris aici despre vizita și noaptea petrecută în vie la Liliac Lodge Batoș, micuța cabană a cramei Liliac ce include 1 cameră dublă, dar și un restaurant în care se pot face degustări restrânse. Recomand cu mare drag o astfel de călătorie ca și cadou!

Vedere aeriana asupra cabanei Liliac Lodge, Batos

Și dacă tot vorbim de călătorii la crame, mă bucur să observ că din 2020 încoace, pe lângă provocările aduse de pandemie, am avut parte și de ceva bun: majoritatea am călătorit mai mult în interiorul României iar cu această ocazie au început să apară și mai multe crame deschise pentru turism. Este un lucru tare bun pentru că astfel cramele își vor deschide cu atât mai mult porțile pe viitor către cei care doresc să viziteze cramă, să participe la o degustare și chiar să stea câteva zile în zona.

Las aici o listă cu cramele din România și Republica Moldova care fie sunt deschise pentru tururi cu degustare, fie au și cazare și restaurant (la o bună parte din ele am fost deja). Recomand discuția directă pentru aceștia pentru planificarea unei vizite pe viitor – mai ales dacă această vizită va fi oferită cadou și trebuie să pui la punct mai multe detalii.

Crame deschise pentru vizite România: Aurelia Vișinescu, Budureasca, Catleya, Gîrboiu, Histria, Lacerta, Licorna Winehouse, Mierla Albă, Petro Vaselo, Recaș, Serve, Țelna,  Velvet Winery, Villa Vinea, Viile Metamorfosis.

Crame deschise pentru vizite cu cazare și masă România: 1000 de Chipuri, Apogeum, Avincis, Clos des Colombes, Crama de Piatra, Gramofon Wine, HermeziuLiliac Lodge Batoș, Panciu, Vinalia-Conacul din Ceptura.

Crame deschise pentru vizite Republica Moldova: Pivnițele Branești & restaurantul Epoca de Piatră, Cricova, Migdal P – Chateau Cojușna, Mileștii Mici, Purcari.

Crame deschise pentru vizite cu cazare și masă Republica Moldova: Asconi Winery, Château Vartely, Castel Mimi, Et Cetera.

5. Harta Viticolă a României

Și pentru că tot vorbeam de vizite la crame și de vacanțe petrecute în podgorii, e posibil să te ajute în planificarea viitoare Harta Vinului Românesc creată de Iulian Barbuceanu și lansată în cadrul proiectului AtlasulVinului.ro

Harta este tipărită (dimensiune 43,2cm x 63 cm, adică un A2+) pe canvas premium și include toate cramele, podgoriile și apelatiunile vinului din România. Harta vine în tub și poate fi comandată online pentru a fi dăruită (include eticheta si ambalare cadou). Ai toate detaliile aici.

Am mai întâlnit hărți viticole ale României însă aceasta mi se pare cea mai complexă iar anul acesta o voi găsi și eu sub brad!

6. Paharele Pointer – potrivite pentru a fi luate peste tot

Dacă vrei să ai paharul potrivit mereu cu tine când mergi la mare sau la munte recomand Paharele Pointer.

Paharele se găsesc în diferite dimensiuni, au picior metalic (sau de plastic  dacă vrei să le iei cu tine în avion ai grijă să comanzi varianta aceasta) și sunt potrivite pentru a sta în nisip sau în pământ. Practic, le lipsește talpa piciorului paharului, iar design-ul este potrivit pentru atunci când vrei să savurezi un pahar cu vin la picnic sau undeva în natură. Am scris despre aceste pahare aici, iar dacă vrei să îl comanzi îl găsești fie pe site-ul oficial, fie în shop-ul de pe Facebook. O să vezi că din acest an proiectul Pinter include noutăți, pe lângă pahare. Sunt toate aici.

7. Vinuri – pur și simplu, vinuri

Nu în ultimul rând, poți dărui vinuri. Pur și simplu.

Dacă tot vorbim despre pasiunea despre vin, a dărui cuiva un vin este cea mai potrivită și simplă soluție. Bineînțeles, cu cât afli despre ediții limitate de vinuri sau care este vinul preferat al persoanei căreia dorești să îi cumperi cadoul, e cu atât mai bine.

În acest sens recomand cu drag fie magazinele specializate de vinuri (online sau offline), fie magazinele cramelor. Las mai jos câteva exemple de magazine cu care am interacționat cu mențiunea că nu sunt singurele existente, ci doar câteva care au ajuns la mine.

Pe Sandra și pe Adrian i-am cunoscut la începutul lui 2020 la o degustare de vinuri Xinomavro ținută de ei în cadrul proiectului The Winederers iar de atunci le-am urmărit magazinul online de dragul vinurilor din Grecia. De atunci și până acum portofoliul lor a crescut considerabil, având în prezent vinuri din Franța, Spania, Italia, Grecia și Africa de Sud, o parte din aceastea fiind prezente la degustările pe care le-am organizat din 2020 încoace.

Anul trecut am descoperit și o serie de spumante și cava de la ei ce au făcut parte din meniul de Crăciun și de Revelion. Și au fost cu adevărat vinuri de sărbătoare pe care le recomand cu drag: Juve & Camps – Cava Gran Reserva Brut Nature Reserva de la Familia (varianta cu cutie cadou aici), Adernats – Cava Gran Reserva Pur 2012 (iar recolta 2013 este aici), Ken Forester – Sparklehorse.

Și, pentru că de ceva vreme am încercat mai multe vinuri de la ei și astfel ne-am propiat mai mult, aceștia oferă o reducere cititorilor Winesday: adaugă codul de reducere „WINESDAY10” la orice comanda plasa pe siteul lor și vei primi o reducere de 10% la produsele comandate (reducerea aceasta nu se cumulează cu ale reduceri valabile temporar pe siteul lor). Livrările se fac peste tot în România.

Ken Forrester Wines din Africa de Sud se afla in portofoliul TheWinederers

Pentru iubitorii vinurilor din Republica Moldova recomand magazinul online al celor de la Produse Moldovenești – ei importă vinuri de la crame din Republica Moldova și, cum îi cunosc încă de la începuturile mele în vin și am achiziționat de la ei nenumărate vinuri de la cramele Château Vartely, Crama Mircești și Vinăria Dac, îi recomand cu drag. Și, pentru că ești cititor Winesday am și o surpriză pentru tine: adaugă codul de reducere „winesday15” la orice comanda plasată pe siteul lor și vei primi o reducere de 15% la produsele comandate (reducerea aceasta nu se cumulează cu ale reduceri valabile temporar pe siteul lor).

Taraboste, gama de varf a vinurilor Chateau Vartely

Un alt magazin pe care îl recomand cu drag este Private Wine din București. Nu are variantă de comandă online, însă, pentru cei din București, este ușor de ajuns la ei, fiind aproape de Piața Unirii. Mihai Nicolici are o selecție tare faină de vinuri românești și internaționale în magazin și este acolo pentru orice fel de recomandări dorești. Totodată, trebuie să știi că tot Private Wine organizează din când în când și degustări de vin (online și offline) așa că dacă vrei să participi la una din ele e bine să îi urmărești.

Dacă ești în București recomand și magazinul Grapes (disponibil online). Și ei sunt situați relativ central în București – în zona Parcului Carol, iar în ceea ce privește selecția de vinuri – aici găsești multe vinuri românești și internaționale. Merită să arunci un ochi în magazin dacă ai drum prin zonă.

Acestea fiind spuse, închei articolul cu recomandări de cadouri aici, sperând ca măcar una din propuneri să-ți fi dat idei și să te ajute să oferi bucurie celor dragi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 × 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.